03.11.2022
Roșu, furie învățată de mic. Bunul lovi, rigid, cu carnetul de partid, îi tăie obrazul și-un firișor sărat de sânge prelins îl gâdilă: ești turnător bre, devii, supraviețuiești, ce, bem rumeguș, nechezăm, toată viața, ești berbec, ce dracu, stai ca pămpălăul, fă-o, fii bărbat, ridică-te de pe jos, azi, ce, stai întins? Acum, la pat, neputincios să se înalțe asupră-i, hmm, i-ar pune aripi dar. Cu palma-i mângâie venele mâinilor umflate de furie și-i șopti: La înmormântare, promit să port roșu.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus