Preoteasa a deschis ușa la dormitor. Părintele Agheasmie doar în chiloți, în patru labe, cerceta fiecare părticică de covor. Da' ce coți, l-a întrebat ea. El și-a ridicat privirea și a sughițat. Cruciulița mea sfântă de la Muntele Athos, a răspuns Sfinția Sa. Nu-i aici, a zis preoteasa. N-ai avut-o la gât în sara asta. Părintele a-nlemnit. Corcodușa mi-o ciordit-o, a șoptit el. Murphy a zâs că de coți on lucru, îl găsășt' după ce-ț' cumperi altu-n loc, a continuat femeia. Deie dracu-n Murphy, a răcnit popa.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).