Sunt într-un tren. E aproape seară. Încă nu s-au pornit luminile. Sunt singur în compartiment. Citesc un ziar lângă geam. La un moment dat realizez că nu ar trebui să fiu singur. Că lipsește fetița. Nu are decât 5 luni. Nu vorbește. Nu merge. Dacă nu e, înseamnă că a fost luată. Încep să o caut disperat. Vagon după vagon. Nu e nicăieri. Întreb nașul. E descumpănit. Nu a văzut nimic. Eu însă știu că e încă în tren. Știu că cineva a luat-o. Știu că vrea să îi facă rău. Știu că nu mai am mult timp.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2022, grupul are 9.580 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).