Oh, Doamne, ce clanță avea. Imediat am vrut să-i așchiez încuietoare, dar ca într-o menghină mi-a prins cheia înainte de-a băga-o în broască. Deși am uns-o cu vaselină părea ruginită pe la zimți. Am crezut că orele de lăcătușerie manuală mi-au redat luciul metalic, dar am fost fuzibil, dilatarea termică s-a produs precoce din cauza nerezistenței mecanice la reziliență sau sudabilitate, așa că încet, încet cheia s-a erodat, s-a înmuiat și s-a rupt. Am crezut că e din oțel, dar e o amărâtă cheie de alamă, mi-a zis.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2023, grupul are 10.220 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).