Nu îi cunosc și totuși vreau să-i fotografiez.
Uneori e un impuls al meu
Alteori e un impuls al lor
Uneori părem înțeleși să lăsăm câte ceva în poză, un acord tacit, mai subțire ca o amăgire
Alteori ceva neprevăzut intră în cadru, ceva ce descopăr când văd fotografia.
Câteodată caut un loc ofertant și aștept ca un trecător să facă ceva anume sau să poarte ceva anume.
Am o idee fixă despre cum ar fi poza ideală și aștept o bucată de vreme
Timp în care pierd o mulțime de ocazii de a face ceva spontan.
Într-un final fac fotografia, care deseori este destul de aproape de ce mi-am dorit,
Apoi mă întreb de ce mi-am dorit-o.
Poate pentru că semăna cu o poză care mi-a plăcut cândva...
Da, cel mai probabil
Pentru că altfel nu aș fi așteptat atât în locul ideal
Ca să fac o imagine care nu e despre mine
Dar aș fi vrut să fie.
Am fost tentată cândva să editez firele de înaltă tensiune și diverse obstacole
Am mai fost tentată să schimb la prelucrare unele detalii ca să iasă fotografia mai bine.
Paradoxal, nu ai de ce să dai explicații când nu schimbi nimic în poză, chiar dacă pare neverosimilă,
Și asta e foarte confortabil
Sunt momente în care mă încearcă sentimentul că e mai bine să nu fac o fotografie
Deși am la mine aparatul și obiectivele necesare.
Poate pentru că ar fi probleme la decuparea cadrului sau la conversia în alb-negru
Poate pentru că mi-ar da bătaie de cap perspectiva.
În orice caz, pozele nereușite de stradă, care nu pot fi salvate
Cred că trebuie șterse și uitate.
Câteodată nu fac fotografii deși văd o mulțime de cadre interesante,
Ofertă de lumini și umbre.
Prefer să beau o cafea și să mă uit la oameni
Cum trec unii pe lângă alții, cum se opresc subit din mers ca într-un stop cadru.
Îmi place să-mi imaginez că strada e un graffiti umblător
Care se odihnește pe ziduri pictate și pe cruci.
Sufletul străzii e ca sufletul unui castel de nisip.
