Unele călătorii sunt mai scurte, altele mai lungi.
Cînd mă întorc acasă, prietenii mă întreabă cum a fost în vacanță?? Care vacanță, mă scol la 3 sau 4 dimineață, car 10-14 kg de aparatură și mă întorc noaptea. Cînd ajung acasă începe vacanța.
Sînt fascinată de tot ce mă înconjoară, absolut. Odată... trebuia să vizitez o prietenă care mi-a zis că mai întîrzie, dar să nu îmi fac probleme că îmi va trimite niște furnici să le fotografiez.
Îmi place să caut, să descopăr o altă vedere, o interpretare a ceea ce mă înconjoară.
Într-un alt loc urcasem cam trei sferturi sus pe munte și mai aveam puțin pînă la destinația fotografică. Aveam cu mine cam 12 kg de aparate... Unii coborau deja, eu urcăm, un individ îmi spune... "uită-te înainte, pune un pas în fruntea altui pas, nu o să fii dezamăgită" - și uite așa mai tîrîș mai grăpiș am ajuns sus pe munte, unde am fost întîmpinată de o viziune de vis, unde uiți că ai dureri, că ai probleme - este locul unde fără să îți dai seama nimic nu mai există, ești tu și natura în jurul tău... Frigul, vîntul, ploaia, cine le mai simte? Este doar bucuria sufletului de a fi înconjurat de o frumusețe sălbatică... asta te face să uiți de tot, numai prezentul există.
Într-o dimineață am plecat la 3 dimineață să fotografiez un rîu, nu eram familiarizată cu drumurile acolo și parchez la marginea drumului care avea pietriș, lîngă șosea unde mi se părea că era mai tare. M-am gîndit că ar fi bine să fiu mai aproape de acțiune și am intrat cîțiva metri în parcare... dar surpriză mare, pietrișul nu fusese bătut, era moale și mi-au intrat cauciucurile în el. Ploua, era frig, nu trecea nimeni pe șosea... norocul nostru a fost că un tînăr din grup avea experiență cu autobuzele, folosind niște haine și lanțuri a scos mașina din pietriș. Mă uitam în jur și toți eram fericiți chiar dacă condițiile nu erau chiar bune.
Cîteodată te întrebi unde începe visul și unde intri în realitate, dar ce este realitatea? O combinație metaforică de imagini și cuvinte care se rostogolesc în jurul creierului?
Altă dată mă opresc și mă întreb care este destinația, cînd să mă opresc? Dar de ce să mă opresc, încă un pas... poate. Destinație necunoscută. Viața.
Iubesc natura, tot ce este legat de apă precum gheața, aisbergul, ghețarul, ceața, ploaia, folosind mediul înconjurător pentru a-mi exprima arta, pentru a vorbi cu natura, pentru a-i încuraja pe ceilalți să privească în jur, să exploreze și să respecte necunoscutul, această natură fragilă care este atât de generoasă cu noi, oamenii.
Suzy Kassem are un citat grozav. Ea spune: "Îndoiala ucide mai multe vise decât o face vreodată eșecul".
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
