22.12.2024
Ori de câte ori am intrat în sala de repetiție sau de spectacol cu aparatul de fotografiat m-am simțit... tâlhar.
Am avut sentimentul că smulg cu obrăznicie frânturi, imagini, senzații, clipe... de la depozitarii de drept, care puteau fi pe rând regizorul, actorul, scenograful, cel care a pus luminile și așa mai departe.
Probabil că așa consider în continuare, că fotografia de teatru nu este altceva decât o dulce tâlhărie de minuni.

Prea des pare omul contemporan un exilat în ne-minune, tributar silitor unei rutine care obosește și astupă.
Și să nu credeți că în teatru nu se întâmplă asta.
Desigur, îi spunem tehnică, sertar, dar în antecamera spectacolului pot fi sute de ore de repetiție pentru un singur gest semnificativ, pot fi sute de moduri în care s-a încercat o replică până regizorul a fost mulțumit și actorul a simțit că acum este unde trebuie.
Ce se întâmplă cu toate sensurile la care s-a renunțat până la premieră?
Cu toate imaginile care au fost încercate, îmbunătățite, înlocuite, transformate?
Probabil că ele sunt în continuare acolo în penumbra succesului.
Posibil ca toate să rămână și să îi facă pe toți cei de pe scenă mai pregătiți pentru următorul proiect.

Și atunci revin la fotografie de teatru... cum?
Și de ce?

Nu pot spune că am avut vreodată o anumită "tehnică" sau că am fost tributar unei focale sau unei diafragme.
Mai degrabă am căutat să mă împrietenesc cu sculele pe care le-am avut în momentul respectiv, și să le rog să mă ajute.

Cât despre ceea ce am căutat atunci când am apăsat butonul declanșatorului?
Probabil să încerc să prind nu numai ce este în acel moment în fața aparatului, ci puțin și din ceea ce am spus mai sus... din gesturile care nu au mai ajuns în spectacol, din rosturile înțelese greșit, din sensurile peste care a intervenit regia.

Nu știu dacă am reușit cu adevărat, dar... câteodată am zâmbit.

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)





























































































0 comentarii

Publicitate

Sus