7. Celălalt pod

25 octombrie 2000
- (...)Nu sînt de acord cu David Belasco.
- Poftim?
- Belasco. David Belasco. Îl poţi recunoaşte întotdeauna deoarece are gulerul întors pe dos. Dar nu sînt de acord cu el.

Se scria simplu pe vremea lui Hemingway. Dar şi Llosa scrie simplu! Nu sînt de acord cu Mircea Cărtărescu, indiferent cum îşi poartă gulerul de bursier (în Germania, totuşi).

Foile astea adunate în vraf pe noptieră sînt un eşec mai mare decît ceea ce ele povestesc. Chiar în seara asta le voi arde (...) De ce mai scriu rîndurile astea, dacă...

Transformarea personajului kafkian în gîndac este o poveste, pentru mine, fascinantă. Înainte de a o citi, apucasem să aflu o părere a lui Llosa (pozitivă), dar lectura m-a încîntat. Poate pentru că şi eu am soră! Ştiu că i-am dat în aceeaşi seară cartea şi Corinei şi că şi ea a citit povestirea imediat. Mai ştiu că îmi zicea că, dintre toţi, sora lui a fost cea mai afurisită.

Transformarea eroului lui Cărtărescu (Andrei) în iubita lui, Gina, nu-mi spune nimic, deşi bănuiesc că e o treabă plină de sensuri adînci pe care domnul Manolescu, în subtila lui inteligenţă, nu le-a scăpat şi ni le-ar putea oricînd expune, dacă ar avea timp.

Rîndurile astea au şi menirea de a-ţi stîrni împotrivirea. Cred că optzeciştii îţi plac şi cred că şi cartea asta îţi place, doar se cheamă Visul. Vei avea un plus de motivaţie în mobilizarea spiritului critic atunci cînd îmi vei citi povestirile!

M-ai uitat, iubit cetitor? Sînt eu, naratorul.
Am revenit la cartea lui Mircea, ai ghicit! Soarele se iveşte orbitor, o dimineaţă eternă, orbitoare începe, în jurul becului orbitor se învîrteau mii de musculiţe, flăcări orbitoare se înălţau troznind, totul străluminat de un soare orbitor ce anticipa romanul cu acelaşi titlu.

O fetiţă citeşte Demonii, alta este fabuloasă, scara e monumentală, construcţiile uimitoare, palatele enigmatice, statuile alegorice, apa meandrică, ascuţişul sapei este...orbitor, da! (Curaj, Cristina- sau Cri, dragă Cri- poezia aia mi-a plăcut mult). Lacunele din vocabularul meu m-au împiedicat să pricep exact frazele ce conţineau cuvinte ca: erotopatie, ectoplasmatică, teratologie; le-am dat sensul pe care mi l-am închipuit.

A venit Ramona. Şi-a vopsit părul, acum e roşcată, în sufrageria noastră. Ei fumează şi povestesc. E şi Corina acolo şi mai este fratele meu, Mari. El cîntă.

Seara a mers înainte. Corina a plecat în oraş. Sînt zilele Craiovei. Chef. Bere. Frig. Concerte.

Nu cred că am rostit mai mult de opt cuvinte astăzi! Deşi m-am calmat, trăiesc o puternică (şi nu ştiu cît de fondată) dezamăgire.

Tu ce faci? Nu-mi pot imagina viaţa ta. Nu ştiu cum arăţi, cum vorbeşti, cum e casa ta, şcoala ta, drumul pînă la şcoală. Nu ştiu la ce băiat te gîndeşti, cum sînt prietenele tale, ce ai vrea să-ţi cumperi sau să faci duminica asta. Şi aşa, mai departe.

Cred că mîine nu voi scoate nici un cuvînt!

26 octombrie 2000
Acum aş vrea să vorbesc. Ştiu că m-aş simţi mai bine. Nu am cu cine. Scrisul nu-i suficient. Am să ies din blocul meu cu patru etaje şi am să duc rîndurile astea la poştă. Poate am să mă duc la pod, celălalt pod, şi am să mă uit la trenurile care trec pe dedesupt. La podul ăla e şi locul de muncă al prostituatelor, dar eu am văzut o singură dată, una.

Poate am să mă duc pe Institut sau în parcul Puşkin. Un loc de reculegere aveam, cîndva, sub bolta de viţă din faţa unui bloc nu prea îndepărtat de al meu. Nefolosit atîta vreme, şi-a pierdut orice urmă de magică putere.

Aş vorbi eu, da' vezi că n-am cu cine. Corina cine ştie unde-i, probabil la job-ul ei. În cameara mea, singurătatea îşi face de cap.

Şi dacă-s sigur că nu-s Emma, mi se întîmplă să mă întreb dacă nu-s cumva Don Quijote; dacă nu cumva mă voi trezi, atunci, tîrziu, înţelegînd că visul meu de a fi scriitor a fost doar o sminteală.

Acuma doar mă îmbrac şi ies afară. Poate în cutia poştală voi găsi cuvinte. În clipa asta nu aş vrea să le citesc. Aş vrea să le ascult, să le rostesc.

Mai aştept.