Se îmbrăca în roșu din cap până-n picioare, inclusiv pălăria. În meseria ei ar fi trebuit să treacă neobservată, dar îi plăcea spectacolul și atunci când avea un job îl făcea cu stil. Clienții ei erau femeile înșelate. Fiecare caz era studiat în amănunt până afla punctele nevralgice. Tortura se inventase pentru ea. Dacă unul își iubea cariera, avea grijă să nu rămână cărămidă pe cărămidă din monumentul lui. Dacă altuia îi plăceau banii, se întâmpla ceva si rămânea falit. Pe unde trecea lăsa cartea de vizită: LV.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2023, grupul are 10.790 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).