Bunico, Tita-i o mofturoasă. Chițăie mereu. Porumbul e prea galben, cojile de pâine - prea uscate, fructele - prea zemoase, morcovul - prea portocaliu, cablurile electrice - prea ațoase, la fel zice și despre șireturile de la pantofi. Cărțile din bibliotecă nu-i plac, cică au prea mult praf și o fac să strănute, și oricum ne-a zis mama că mai bine să nu roadem de-acolo, e casa lu' nenea Mircea, el e șoarecele de bibliotecă. Ieri am fost toți într-o școală, dar bineînțeles că Titei nu i-au plăcut nici temele.
Magdalena Daminescu
Iar nu ți-ai făcut temele, Florentina. Ce faci tu când ajungi acasă? Fetița tace, pleacă capul și se leagănă încetișor. Doamna îi cere carnetul și vrea să-i cheme mama la școală. Florentina, speriată, începe să povestească. Cum ajung acasă, mă apuc de gătit, apoi o spăl pe mama și-i dau să mănânce. Fug în grădină și încropesc ceva pentru Ghiță, fac curat la găini și le dau și lor mâncare. Când vine tata, pun masa și spăl vasele. Mă apuc de lecții, chiar îmi plac mult, dar mi se închid ochii și nu le termin niciodată.
Cristina Dumitru-Pascal
Zbura. Se împiedică de un nor și căzu în brațele Bătrânului. Sunt aici pentru că nu mi-am făcut temele? Nici mie nu mi-au plăcut, până când l-am făcut pe om. Am învățat, din greu, să aduc pe Pământ propriii îngeri. Creația mea. Au devenit roboți cu suflet, înlocuiți de mașini. Tu ești singura care nu a uitat să citească. Te trimit înapoi să-i reînveți și pe ei. Ca să aibă ce citi, va trebui să scriu și nu îmi place. Te vei descurca, și o puse pe o pală de vânt. Prima propoziție, suntem toți povești de viață. Amintiți-vă.
