30.07.2023
Mihaela Moisescu
Tataie, și cum a fost înainte, în perioada eloniană? Greu, tataie. La început ne-a plăcut faptul că noi, oamenii, nu mai făceam nimic. Stăteam cu ochelarii VR pe ochi și visam. În tot acest timp Musk ne veghea din Turnul lui de fildeș. Distrați-vă. Trăiți. Elon veghează. Apoi El s-a împrietenit cu IA, o curvă egoistă, care a pus stăpânire pe mintea și sufletul lui. A subjugat oamenii, i-a pus la muncă silnică, s-a înmulțit și a stăpânit totul. Să nu te audă cineva, tataie, că ne scot din priză.

Andra Toropoc
Iubește-ți satelitaru ca pe tine însuți, fredona pe ritm de Conquest of Paradise omul însoțit de zece negri mititei care-i cărau bagajele. Mergea spre castel la conferința amatorilor de parabolice. Le va dărui stele și ei îi vor urma cuvântul, că eu le sunt Ideea, Banul și Traiul și nimeni nu există fără mine. Se autoadmira la un pipi în decor, când niște claxoane i-au amintit de celălalt obraz, dar deja avea spre șosea întorși doi obrăjori grăsuni iviți din pantaloni. Iar spațiul carpatin îi primea mana trupească.

Andrei Lămureanu
Ziua 1. M-am trezit din criosomn cu o foame de lup, am mâncat rația pe o săptămână. E mișto, la fiecare rotație se vede Terra. Ziua 2. Încă despachetez, rahaturile ăstora au instrucțiuni în coreeană, o să-mi ia o veșnicie să le montez. Ziua 32. Am reușit să instalez antena, baza răspunde greu, însă prind în reluare Suleiman Magnificul. Ziua 60. Mi-e poftă de mici cu muștar. Ziua 80. Mi-am botezat cobaii cu nume biblice. Ziua 99. Am epuizat conservele, mai am doar tuburi-concentrat. Ziua 120. Azi l-am mâncat pe Toma.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2023, grupul are 11.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus