Eu am avut mulți dumnezei, pe unii i-am aruncat la gunoi, unii stau spânzurați prin cabane uitate, alții sunt la muzeu. Dumnezoaica ei de viață. Nimic nu îmi iese. Uite și lumea asta o să se sfârșească și nimeni nu își va mai aminti de mine. Eu zac neatins de bine printre acești oameni de hârtie trași la indigo-ul societății. Toți faceți totul la fel. Vă nașteți, creșteți și îmbătrâniți la fel, dar vă și educați, munciți și îngropați identic. Doar eu încerc altceva. Și mă mai mir că sunt obosit?
Lucian Domșa
Copiuțe? Pe vremea primei facultăți li se ziceau fițuici. Le lipeam cu prenadez pe talpa pantofului și stăteam picior peste picior în bancă la examenele scrise. Scriam pe ele mărunt și prescurtat, ca să-ncapă cât mai multe cuvinte sau formule. La a doua facultate, scotoceam pe Google ori Wikipedia. Primii doi ani au fost online, iar copiuțele erau cele două telefoane mobile puse-n stânga și-n dreapta laptop-ului. La a treia facultate o să-mi implantez RAM-i de memorie în calota craniană, iar mâna va scrie singură.
Costi Gălățanu
Extemporal la Geografie, clasa a șasea, parcă. Colegul Bârlădeanu, repetent a doua oară, sub amenințarea că îmi iau bătaie ca măgaru-n pantă, a copiat după mine cuvânt cu cuvânt. Doamna Boboc, convinsă fiind că prostul copiase, îl ia la întrebări: Bârlădene, care este cel mai înalt munte din lume? M-a mâncat limba și am hotărât să mă răzbun. I-am suflat. Chomolunga, a răspuns. Lungă-i prostia din capul tău, a replicat profa. Lungă a fost și bătaia pe care am încasat-o, dar măcar am râs cu poftă.
