În cele ce urmează, Cristina Chira (n. 1987, scriitoare, activistă în domeniul patrimoniului cultural; a publicat în Iocan, Timpul, Matca, antologia Kiwi 2022 și Kiwi 2023; a debutat cu volumul de proză scurtă Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor - Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Evanghelia după Elon Musk și Copiuțe - toate textele aici.
*
Calupul de texte primit săptămâna aceasta a constat într-un număr impresionant de proze scrise curat, cu povești inteligente, spuse cu abilitate. Dar cum scopul acestui articol nu este doar laudativ, ci și didactic, am decis să vorbesc întâi despre texte ce ilustrează stângăcii întâlnite la mai mulți autori; și apoi despre prozele bune și foarte bune, la care mai am mici observații de natură subiectivă.* În textul autorului, am folosit sublinieri pentru cuvintele inadecvate, paranteze pătrate pentru sugestiile de eliminare, paranteze rotunde și italice pentru adăugările sau comentariile mele (inclusiv virgule).
I. Proze material didactic
1. Evanghelia după Elon Musk
Un bărbat dezbrăcat, având tatuat pe piept un porumbel alb într-un chenar albastru, cu fruntea și tâmplele strânse de o calotă de tablă spinoasă, propovăduiește ciripitul. Un individ fără chip se oprește în dreptul lui și(,) ridicând o piatră(,) îi stâlcește fața cu furie oarbă, lovind cu sete, alții îl urmează, cu credință. Sângele amestecat cu [salivă și] bucăți sfărâmate de oase împroașcă pantofii albi ai unei femei ce-și plimbă copilul mort în lesă. Stropii ating buzele pruncului care învie. [Minune.] (George Dometi)
Un text interesant, suprarealist, care are însă de pierdut din cauza unor neclarități de stil.
- Prima frază e greu de vizualizat și de parcurs. Gerunziul "având" poate fi evitat: "Un bărbat dezbrăcat, cu un porumbel alb în chenar albastru tatuat pe piept". În plus, o calotă este o cască, mi-a fost greu să mi-o închipui din tablă spinoasă, dar am reușit până la urmă (poate în viitor / în această lume există tablă spinoasă). Dar de ce îi strânge fruntea și tâmplele? Nu e implicit că dacă îi strânge tâmplele, îi strânge și fruntea? Și e relevant? Cred că ar fi mai simplu și mai clar: "cu tâmplele strânse de o calotă de tablă spinoasă".
- De ce un individ fără chip? Suntem într-o lume în care există oameni fără față? E un android? Nu mi-e clar care sunt posibilitățile acestei univers.
- "Cu furie oară" și "lovind cu sete" sunt două sintagme care sugerează aceeași trăire, nu e nevoie de amândouă, a doua devine redundantă.
- Nu am înțeles din text de ce "cu credință".
- Includerea salivei în amestecul de sânge și oase sfărâmate (elemente pe care mă așteptam să "văd" într-o astfel de scenă) mă face să mă întreb: dar câtă salivă avea omul acela de iese în evidență în amestecul de sânge cu os? Și dacă includem saliva (deși nu s-ar putea vedea), de ce nu includem și limfa, umoarea ochiului etc.?
- Pot să accept această scenă suprarealistă cu un profet ucis (e la latitudinea noastră să dăm un sens gestului) care face să învie copilul mort. Dar când văd fraza de final ("Minune."), asta îmi arată că scriitorul nu a avut încredere în el, că a reușit să spună povestea, și nici în mine, ca cititor, că reușesc să înțeleg. Și mi-a răpit plăcerea de a trage eu însămi concluzia: "aha, deci avem de-a face cu o minune!"
Proza în forma editată:
Un bărbat dezbrăcat, cu un porumbel alb în chenar albastru tatuat pe piept, cu tâmplele strânse de o calotă de tablă spinoasă, propovăduiește ciripitul. Un individ se oprește în dreptul lui și, ridicând o piatră, îi stâlcește fața lovind cu sete. Alții îl urmează. Sângele amestecat cu bucăți sfărâmate de oase împroașcă pantofii albi ai unei femei ce-și plimbă copilul mort în lesă. Stropii ating buzele pruncului care învie.
Textul e la fel de criptic ca versiunea originală, doar că acum pare că scriitorul avea în minte un sens pe care noi trebuie să-l ghicim, nu că e neclar din cauza scrisului.
2. Evanghelia după Elon Musk
Sunt precaută. Tentația de a simți direct pe piele vegetația ce mă înconjoară este mare, dar totu-i otravă. Ar mai trebui să treacă mii de ani ca s-o folosim. Radarul îmi semnalează mișcare în aer. [Imediat] în raza căștii apar păsări [deformate] ce plutesc în formație. [Sinistre,] (Unele) fără un picior [unele], altele cu trei sau doar (cu) [firave] excrescențe (diforme), ciocuri flasce, au venit să polenizeze. Nu-mi este semnalat că ar fi vânt. Am ajuns lângă ce a fost SpaceX. Ca arheolog spațial, e visul meu să descopăr scheletul lui Musk. (Florina Hegedüs)
M-a amuzat să descopăr la final că avem de-a face cu un arheolog spațial venit pe Pământul acum nelocuibil în căutarea scheletului lui Musk:)
Observații:
- "Totu-i otravă" sună poetic, dar vocea e a unui om de știință. Nu ar spune totul e otrăvitor sau totul e toxic?
- Nu e nevoie de cuvântul "imediat", succesiunea frazelor asigură senzația de imediat. Avem tendința să includem astfel de adverbe ("imediat," "atunci", "apoi") când scriem pentru că avem noi nevoie să "vedem" succesiunea acțiunilor, dar se scot la editare.
- Show, don't tell: ai avut grijă să ne anunți că păsările sunt "deformate" și "sinistre" înainte să ni le descrii. Descrie-le astfel încât să tragem noi singuri concluzia că sunt deformate și sinistre.
- Excrescențe "firave" ne înduioșează, nu ne convinge să rațele sunt sinistre. E nevoie de alt adjectiv. Și evită inversiunile, sunt poetice, dar acesta nu este un moment poetic.
- Ciocuri flasce? Nu reușesc să vizualizez. Cum și-a dat seama văzând rațe în zbor că au ciocurile flasce? Fâlfăie când zboară?
- Ok, accept că în această lume toxică rațele polenizează și că vântul joacă un rol, dar m-am gândit o vreme la asta.
- "Nu-mi este semnalat" sună forțat. Sugestie de reformulare: "Casca/computerul/sistemul nu-mi arată că ar fi vânt".
- "Ce a fost" nu e o formulare foarte exactă, poate fi înlocuită cu "ruinele".
- Finalul e bun.
Proza în forma editată:
Sunt precaută. Tentația de a simți direct pe piele vegetația este mare, dar tot ce mă înconjoară e otrăvitor. Ar mai trebui să treacă mii de ani ca s-o folosim. Radarul îmi semnalează mișcare în aer. În raza căștii apar păsări ce plutesc în formație. Unele fără un picior, altele cu trei sau doar cu excrescențe diforme, au venit să polenizeze. Casca nu-mi arată că ar fi vânt. Am ajuns lângă ruinele SpaceX. Ca arheolog spațial, e visul meu să descopăr scheletul lui Musk.
3. Evanghelia după Elon Musk
O navă de dimensiune medie se apropie de una din bazele spațiale ale SpaceX, conectată direct la Soare. Asolizarea s-a făcut rapid și nava și-a ridicat zecile de micropanouri pentru încărcarea care dură o milisecundă. După care își continuă călătoria spre Pământ, planeta laborator. La bord, Elon invitase câțiva oameni de afaceri annarieni, betazoiți și caldonieni care dețineau următoarele zece porunci pentru pământeni. O mașină Lotus Esprit îi așteptă la aterizare și îi duse direct la sediul Tesla. (Ana-Maria Butuza)
Textul e bine scris și mi-a plăcut introducerea nonșalantă a annarienilor, betazoiților, caldonienilor, dar există o scăpare de stil: verbele care ne spun povestea nu păstrează același timp verbal. Cele subliniate cu o linie sunt (sper că toate, deși unele pot să pară la prezent) la perfect simplu (se apropie, dură, continuă, îi așteptă, îi duse), dar există două verbe subliniate și marcate cu italice care sunt, în mod inexplicabil, la perfect compus (s-a făcut, a ridicat). Cum suntem în aceeași scenă, iar acțiunile sunt cronologice, nu există niciun motiv să schimbăm timpul.
4. Copiuțe
Bunica avea pe peretele sufrageriei un portret[, care mereu m-a fascinat.] (ce) O reprezenta pe sora ei, Ninel, decedată neașteptat la 18 ani, în dimineața examenului de bacalaureat. Fusese o domnișoară frumoasă, cu un aer ușor melancolic. Crescând, număram anii până la bac cu oarecare groază, întrebându-mă dacă nu o fi vreun hotar [karmic] misterios al familiei și urma să cad și eu secerată în ziua fatidică a primului examen de maturitate. Copiuțe nu mi-am făcut. Inutil să te bați cu destinul, mi-am zis. (Gabriela Rus)
Mi-a plăcut mult ideea unui blestem care lovește femeile din familie în ziua examenului de bacalaureat și atitudinea fatalistă a naratoarei:)
Observații:
- "Care mereu m-a fascinat" sună școlăresc. În plus, urmează să ne spui ce e deosebit la tablou și vom înțelege din poveste că fata are o relație specială cu tabloul, deci nu e nevoie de sintagmă.
- "Înfățișa" sună mai bine decât "reprezenta".
- "Neașteptat" poate fi înlocuit cu "pe neașteptate" sau "în mod neașteptat", acestea sunt expresiile uzuale.
- Nu e nevoie de "karmic", adjectivul e încercarea scriitoarei de a oferi o explicație (karma!) unui fenomen care e mai de efect să rămână misterios.
- Mi-a plăcut finalul!
Proza în forma editată:
Bunica avea pe peretele sufrageriei un portret ce o înfățișa pe sora ei, Ninel, decedată pe neașteptate la 18 ani, în dimineața examenului de bacalaureat. Fusese o domnișoară frumoasă, cu un aer ușor melancolic. Crescând, număram anii până la bac cu oarecare groază, întrebându-mă dacă nu o fi vreun hotar misterios al familiei și urma să cad și eu secerată în ziua fatidică a primului examen de maturitate. Copiuțe nu mi-am făcut. Inutil să te bați cu destinul, mi-am zis.
5. Copiuțe
Miura sensei(,) venită la un schimb de experiență în România(,) a fost plăcut impresionată în școlile noastre, de elevii eminenți care știu o sumedenie de lucruri nefolositoare, și alte ciudățenii. Un eshaku bow(,) apoi mulțumea pentru orice. Din brațele unui elev sări un caiet, din caiet o mulțime de hârtiuțe cu scris minuscul. Ochii doamnei Miura se umplură de uimire. Gândul îi fugi către picturile chinezești pe bob de orez. A fost unul dintre lucrurile pe care nu le-a înțeles în ruptul capului. [Ce sunt copiuțele.] (Vero Anttheia Teodoru)
- Mi-a plăcut alăturarea celor două fenomene (copiuțele elevului român, picturile chinezești pe bobul de orez) și "trucul" folosit de scriitoare ca să le aducă pe cele două împreună (un personaj asiatic venit în vizită în România), ca și nedumerirea Miurei de la final.
Observații:
- Comentariul despre elevii români care știu lucruri nefolositoare este ceva ce ar gândi naratoarea, dar nu ceva ce ar gândi Miura care e impresionată de școlile românești. (Dacă ar găsi cunoștințele lor inutile, probabil ar fi mirată, dar nu impresionată). La fel e și în ceea ce privește sintagma "alte ciudățenii". Iar pentru povestea care ni se spune aici, gândurile naratoarei despre școala românească sunt irelevante, ba chiar ne pun pe o pistă greșită. Pentru povestea aceasta, tot ce trebuie să știm e că Miura e impresionată, apoi întâlnește o situație care o nedumerește (copiuțele).
- "Căzu" mai degrabă decât "sări".
- Nu e nevoie să ne spui la final că sunt copiuțe. Le-ai descris, știm ce sunt și, în plus, apar chiar în titlu. Încheie proza cu nedumerirea vizitatoarei. Lasă-ne pe noi, ca cititori, să zâmbim înțelegând ceea ce ea nu înțelege.
- Folosirea lui "apoi" în fraza "Un eshaku bow, apoi mulțumea pentru orice." mi s-a părut ok, pentru că succesiunea acțiunilor nu se subînțelege din context. Fraza nu are sens dacă îl scoți pe "apoi".
- Bine stăpânite timpurile verbale în text! (Narațiunea privind copiuțele la perfect simplu; frazele cadru, de început și final, cu rol de a fixa scena și de a trage o concluzie, la perfect compus).
- Miura e nume japonez, iar pictura pe boabele de orez e menționată în text ca fiind ceva chinezesc, dar mi-am închipuit că o japoneză ar ști despre alte culturi asiatice, așa cum și noi știm despre cele balcanice.
Proza în forma editată:
Miura sensei, venită la un schimb de experiență în România, a fost plăcut impresionată de școlile noastre. Un eshaku bow, apoi mulțumea pentru orice. Din brațele unui elev căzu un caiet, din caiet o mulțime de hârtiuțe cu scris minuscul. Ochii doamnei Miura se umplură de uimire. Gândul îi fugi către picturile chinezești pe bob de orez. A fost unul dintre lucrurile pe care nu le-a înțeles în ruptul capului.
II. Prozele bune și foarte bune
6. Evanghelia după Elon Musk
Și atunci Dolar l-a dat pe unicul său fiu, pe Elon Musk, să sufere pentru păcatele oamenilor de a nu ști să lucreze cu criptomonedele. Și în grădina Wall Street a venit la el ucenicul Bitcoin, iar Elon i-a spus: Bitcoine, Bitcoine, înainte de deschiderea Bursei te vei lepăda de mine de trei ori. Iar în acest răstimp Ethereum se duse la SEC și OCC pentru a-l vinde pe 30 de CFD-uri pe argint. Iar Elon a coborât în iadul falimentului și s-a ridicat apoi online până în Cloud, slăvitu-i fie Serverul. (Daniel Onofrei)
Provocarea lansată de titlu era de a îmbina universul religiei cu cel al tehnologiei de vârf și al speculațiilor financiare, iar proza lui Daniel Onofrei face asta cu succes. Utilizând fraze ușor de recunoscut din Biblie și înlocuind cuvinte cheie, autorul obține un sens nou, care satirizează realități contemporane (averea lui Elon Musk, dificultatea oamenilor de a înțelege criptomonedele, prăbușirea valorii criptomonedelor etc.) Recunosc că a trebuit să caut semnificația anumitor termeni, dar m-am bucurat să descopăr logica și umorul din text. Chiar dacă fiecare frază funcționează ca un episod distinct și singurul personaj care se repetă e Elon Musk, povestea per total e coerentă și face referire la elemente din viața personajului. În plus, stilul succint, chiar lacunar amintește, într-adevăr, de Biblie. Bine!
(La final, formularea corectă ar fi "slăvit fie-i Serverul".)
7. Evanghelia după Elon Musk
Eu sunt Dumnezeul tău, îți pun soarele și sateliții pe cer. Văd tot ce faci, striga Profetul, de la tribuna lui aurită de apusul soarelui. Așa face în fiecare zi, de doi ani, spuse asistenta-șefă, apoi puse o mână maternă pe brațul tânărului medic, aflat în prima zi de lucru la clinica de psihiatrie. Nu ne e teamă că pică? mai întrebă medicul, privind în sus, către fereastra de pe al cărei pervaz vorbea Profetul. N-are cum, e legat cu centuri de siguranță proiectate special pentru el de inginerii lui aerospațiali. (Iulia Biro)
O proză foarte bine scrisă, care trece cu succes de la "Profet", la dialogul dintre asistenta-șefă și doctor, și înapoi la Profet, făcându-mă să văd (ca o filmare profesionistă) soarele, spitalul, fereastra de unde vorbește profetul, centurile de siguranță. Textul îmi livrează în mod inteligent povestea că Elon Musk a ajuns la o clinică de psihiatrie, dar tot a avut bani și acces la inginerii lui aerospațiali care au putut să-i facă pe plac în nebunia lui. Foarte bună observația psihologică, foarte bine scris textul. Mi-a plăcut "îți pun sateliții pe cer" în fraza de început și imaginea "tribuna aurită de apusul soarelui". Excelent!
(Nu ai nevoie de "apoi" în "spuse asistenta-șefă, apoi puse o mână maternă pe brațul tânărului medic"; poate fi înlocuit fără probleme cu "și".)
8. Evanghelia după Elon Musk
Tataie, și cum a fost înainte, în perioada eloniană? Greu, tataie. La început ne-a plăcut faptul că noi, oamenii, nu mai făceam nimic. Stăteam cu ochelarii VR pe ochi și visam. În tot acest timp Musk ne veghea din Turnul lui de fildeș. Distrați-vă. Trăiți. Elon veghează. Apoi El s-a împrietenit cu IA, o curvă egoistă, care a pus stăpânire pe mintea și sufletul lui. A subjugat oamenii, i-a pus la muncă silnică, s-a înmulțit și a stăpânit totul. Să nu te audă cineva, tataie, că ne scot din priză. (Mihaela Moisescu)
O altă proză bine scrisă, care m-a amuzat prin două lucruri: adresarea inițială "tataie", care sugerează un dialog contemporan între un bunic și nepotul lui, și descoperirea că cei doi au nevoie să fie băgați în priză, deci au devenit roboți. Mi-a plăcut sintagma "perioada eloniană" și ideea unei istorii în care, o vreme, oamenii și-au petrecut tot timpul în VR, vegheați de Elon Musk, până când acesta s-a împrietenit cu Inteligența Artificială. Chiar mă întrebam unde poate să ducă textul, când mi-ai livrat finalul cu priza. Bine!:)
9. Evanghelia după Elon Musk
Era de rit vechi: nu avea card bancar și nu făcea consum de date. Măcar un laptop să-și fi cumpărat. Nici vorbă: compunea scrisori [anacronice,] pe hârtie adevărată, cu cerneală Pelikan. Dragă Elon, te rog să muți nițel sateliții, că-mi bruiază Carul Mare; eu nu pot ieși din casă pentru că nu mai recunosc lumea și mi-e teamă că mă rătăcesc. Vezi bine, mi-a rămas doar Carul Mare. După un timp a primit în cutia poștală un răspuns, tipărit fără cusur pe o coală albă: rotundă și veselă, o față râdea cu lacrimi. (Siranuș Hakobian)
Mi s-a părut poetică ideea unui om deranjat de faptul că sateliții lui Elon Musk îi fac cerul de nerecunoscut. Textul e bine scris, iar finalul mi s-a părut potrivit: Elon Musk îi răspunde tot printr-o scrisoare, dar pe care printează un emoticon.
(Nu e nevoie de cuvântul "anacronic"; din tot ce ni s-a spus până acum și din faptul că scrisorile sunt pe hârtie și cu cerneală Pelikan înțelegem că scrisorile sunt anacronice.)
10. Evanghelia după Elon Musk
Nu-mi amintesc chipul mamei. Suntem de-o veșnicie în măruntaiele monstrului. Camaradul din dreapta privește-n gol. Mâna prinsă-n atele s-a tumefiat. Cel din stânga scuipă sânge. De deasupra coboară, o dată pe zi, o rază ireală. Apoi noaptea ne-nvăluie ca un giulgiu murdar. I-am scris. Înainte ca ei s-arunce infrastructura-n aer. Oamenii spun c-ai venit de pe altă planetă să propovăduiești că imposibilul poate fi învins. Pe planeta asta traiul nu mai e posibil. Salvează-ne. Așteptăm Steaua la răsărit. Și farfuriile. (Carmen-Ecaterina Ciobâcă)
Încă un text bine scris care reușește să creeze din câteva tușe un univers post-apocaliptic: oameni răniți pe o planetă nelocuibilă, care așteaptă în întuneric "steaua de la răsărit": farfuriile zburătoare ale lui Elon Musk. Mi-a plăcut "noaptea ne învăluie ca un giulgiu murdar", un pic de poezie inserată la momentul potrivit. M-a nedumerit de ce ai trecut, vorbind despre Musk, de la persoana a III-a ("i-am scris), la adresare la persoana a II-a (ai venit, salvează-ne), ar trebui să ai adresare peste tot ("Ți-am scris"). Bine!
11. Evanghelia după Elon Musk
Lume multă, gălăgie, miros de mici și vin fiert. Chiar el, tatăl tuturor văzutelor și nevăzutelor, venise să-și predice pildele despre viitor. Râse cu satisfacție văzând parcarea plină de tesle, toate purtând pe capotă imaginea reinterpretată a Sfântului Graal. De sus îl admirau sateliții, dornici s-audă despre cum inteligența artificială va depăși umanitatea. Cine-i ăsta? Africa de Sud? Să se ducă la el acolo, noi am venit pentru următorul. Vanghelie, E Vanghelie după Elon Musk. Aduce almanahe. (Monica Stoian)
M-au amuzat foarte tare încercările de a-l insera pe Elon Musk în peisajul românesc, iar proza aceasta mi s-a părut că reușește cel mai bine: îmi prezintă atât cadrul ("lume multă, gălăgie, miros de mici și vin fiert", parcarea plină de Tesle), un Elon Musk satisfăcut și publicului autohton dornic să vadă vedetele locale. Am râs la jocul de cuvinte de la final "E Vanghelie după Musk":) Bine!
12. Evanghelia după Elon Musk
La început au fost 1 și 0 și din 1 și 0 s-a creat lumea minunată în care ne învârtim cu toții. Acea lume în care arătăm toți perfect fără diete și efort, peisajele și vremea sunt fără de cusur, călătorim dintr-un capăt în altul al (meta) universului după mare voia noastră. Apoi pe cer a apărut nu o stea, ci un șir de stele aliniate, împărțind celor aleși (după mare contribuția lor financiară) lumină și nelimitat acces la cunoaștere. Apoi cei săraci cu duhul au moștenit această lume și au făcut-o a lor. Amin. (Mihaela Suciu)
Textul e bine scris și are glume inteligente: la început au fost 1 și 0, lumea virtuală perfectă, modul cum oamenii se mișcă prin (meta) univers după voia lor, Musk împărțind celor aleși, după contribuția lor financiară, rating și acces. Fraza care m-a scos din universul textului a fost "Apoi cei săraci cu duhul au moștenit această lume și au făcut-o a lor" pentru că: 1. până acum vocea naratorului vorbea la persoana I, prezent (ne învârtim, arătăm), făcea parte din lumea descrisă, chiar era mândră / mulțumită de ea, dar în fraza aceasta narațiunea trece brusc la persoana a 3-a (cei săraci cu duhul) și la timpul trecut; 2. Fraza pare să denote dispreț față de cei săraci cu duhul care au moștenit lumea, dar până acum vocea era mulțumită să facă parte din aceeași lume, deci ce se întâmplă? Mi s-a părut o concluzie forțată a autoarei, mai degrabă decât o continuare firească a vocii naratoriale. Mi-ar plăcea să văd acolo o altă frază.
13. Evanghelia după Elon Musk
În vremea aceea, oamenii primiseră de la Cer mai multe decât puteau duce și se închinau la idoli falși, Creatori de conținut. Cerul continua să rabde, pentru că era în fond nepăsător la soarta urmașilor lui Noe, iar algoritmul de potop nu mai putea fi rulat a doua oară. Arce către Cer se construiau pe cruci [răsturnate] în X, ca în vremea vechilor Apostoli. Fericiți cei știutori de păsărească căci doar unii dintre ei se vor putea avânta către Zbor. Raiul va fi roșu și doar câțiva vor ajunge la el. (Mădălina Belcescu)
Un text isteț, bine scris, care își propune același lucru cu cel al lui Daniel Onofrei și al Mihaelei Suciu (amestecul de univers biblic și tehnologic). Am apreciat formulările, creatorii de conținut văzuți ca idolii falși, cerul care nu mai rula algoritmul de potop a doua oară, arcele pe cruci în X, ca pe vremea vechilor apostoli. Ce nu a funcționat pentru mine a fost "Raiul va fi roșu", m-a făcut să mă întreb de ce și nu am găsit un răspuns mulțumitor. Roșu e de obicei asociat cu comunismul sau sângele, dacă voiai să te referi la culoarea siglei Tesla (asta voiai?), mi se pare un pic forțat. Poate sunt doar eu, dar cred că poți găsi un cuvânt mai bun pentru a-i desemna pe cei puțini care vor ajunge în Raiul lui Musk.
(Nu ai nevoie de cuvântul "răsturnat", X-ul arată la fel dacă îl întorci, iar dacă crucea e răsturnată, nu mai e în X.)
14. Evanghelia după Elon Musk
Subsemnatu Vasile Avăcăriței, zis Teslă, de profesie dulgher, vă rog să daț o dezmințire la articolul calomnios din jurnalu dumneavoastră, intitulat Elon Musk, părintele lu Teslă, întru cât nui adevărat că fiumeu Șerbănel Avăcăriței, polecrit și el Teslă, a fost făcut de nevastămea cu vecinu Ion Muscă. Dovedesc cu acte și cu martori că în perioada conceperii copilului numitu Muscă era la muncă în Spanea, fapt care nare cum să fie tatăl lu Șerbănel. [În plus, merge vorba că susnumitu este ipotent.] (Paul Dârvariu)
Un alt text care îl așază pe Elon Musk în context românesc. M-au amuzat dulgherul Teslă și problemele lui. Scrisul e bine controlat (inclusiv greșelile de ortografie și topica). Mi-a plăcut că voia să dovedească cu acte că Ion Muscă era în "Spanea" în perioada aceea și finalul (incorect gramatical, dar care ne permite să înțelegem despre ce e vorba:) "fapt care nare cum să fie tatăl lu Șerbănel". Dar ultima frază, "În plus, merge vorba că susnumitu este ipotent", mi s-a părut o glumă facilă, care a venit după ce livraseși deja adevărata poantă. Deci scoate-o. (Vasile Avăcăriței a reușit să scrie cuvântul "calomnios" corect din greșeală?)
15. Evanghelia după Elon Musk
La început a fost cu vântu. A zis și s-a făcut. D-Zeu se dădea pe ape. A zis că nu e Lumină. S-a făcut. Pe curent. Apoi a zis să fie baterii. Nu s-a înțeles bine și se făcură bacterii. Alea se înmulțiră, se făcură multi celulare, micro organisme, bros cuțe, pe ști, am fibii, dino zauri, pă sări, mami fere, mai muțe, homi nizi. Ce lucrase M-zeu în milioane de ani dădură ăștia gata în 10k. Ce-și mai dădeau la cap. Piatră, bronz, fier, pulbere, atom, neutron. Alese N-zeu pe unul muș cat. Ăsta, hai să șchimbăm planeta. (Florin Tamaș)
Un text isteț, bine scris. M-a făcut să zâmbesc ideea că bacteriile au rezultat dintr-o rostire greșită a cuvântului "baterii". Mi-a plăcut modul cum a fost rezumată evoluția hominizilor. "Ce lucrase M-zeu în milioane de ani dădură ăștia gata în 10k. Ce-și mai dădeau la cap. Piatră, bronz, fier, pulbere, atom, neutron." Foarte mișto! Am văzut și că zeul e prescurtat, alfabetic, D-zeu, M-zeu, N-zeu, dar nu am înțeles de ce era nevoie de asta. Doar nu se schimba și creatorul. Sau? Ce m-a scos din poveste a fost cuvântul "ăsta" (care e modul cum zeul i se adresează lui muș cat sau se referă la faptul că muș cat e vorbitorul?). "Ăsta" mi s-a părut nefiresc în discursul unui narator care până atunci fusese nonconformist, dar destul de literar. Altfel finalul cu părăsirea planetei e bun.
16. Evanghelia după Elon Musk
La oraș oamenii au înțeles că lumea e într-o continuă schimbare. Pe cei din comune e mai greu să-i faci să înțeleagă viitorul. Așa că ne-am mobilizat și-am plecat spre cel mai apropiat sat. Am adunat sătenii în Căminul Cultural și le-am povestit despre mașini electrice, sateliți și cipuri, despre cum le va ușura tehnologia ziua de mâine. După întâlnire, oamenii au fugit la preot să-i spună că tocmai s-au întâlnit cu necuratu'. L-au găsit sub un nuc, cu laptopul în brațe. Căuta pe net o excursie, undeva, în spațiu. (Monica Bologa)
Textul e bine scris, iar ideea că sătenii dau fuga la preot să-i apere de tehnologie, numai ca să descopere că și preotul folosește tehnologia e amuzantă, dar un pic previzibilă.
17. Evanghelia după Elon Musk
Și a dat Elon Vestea Bună oamenilor. Și ei au ridicat capul și i-a orbit strălucirea din cer. Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, în rețeaua Starlink, pentru ca s-o vestească locuitorilor Pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. Și a spus Elon: Tatăl Ceresc ne-a poruncit și ne-a binecuvântat să creștem, să ne înmulțim și să supunem Pământul și a numit al nouălea său prunc X AE A-12. Apoi încă o Tesla a luat foc și acțiunile au scăzut. (Dan Banu)
Un alt text bine scris, care mixează cu succes universul religios cu cel al lui Elon Musk. Mi-a plăcut sonoritatea biblică a enumerației "pentru ca s-o vestească locuitorilor Pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod", imediat după mențiunea rețelei Starlink, ca și numele dat de Musk celui de-al nouălea prunc. Finalul mi s-a părut un pic brusc și nu la nivelul restului textului. E drept că face trimitere la o realitate cunoscută, menită să ne facă să zâmbim, dar mi-aș fi dorit mai mult având în vedere începutul în forță (Vestea Bună, îngeri pe cer); acțiunile par străine de acel univers și mă fac să mă întreb "și ce dacă au scăzut?"
18. Copiuțe
Domnule profesor, ce faceți cu fițuicile pe care ni le confiscați? m-a întrebat într-o zi un student. Fac colecție. Le duc acasă și le strâng într-un dosar, ca pe timbre, i-am răspuns. Aseară, studenta care poartă mereu niște cercei în formă de semilună, m-a așteptat în fața casei. Mi-a spus că vrea să-mi dea fițuica ei, pentru colecție. Și-a ridicat fusta și mi-a arătat toată lecția scrisă cu pixul pe piele. Nota doi, treci în pat, i-am spus revoltat. I-am admirat până-n zori de zi caligrafia. (Monica Bologa)
Un text excelent! Mi-a plăcut ideea profesorului care colecționează copiuțe ca pe timbre și a studentei care se hotărăște să îl seducă. Foarte bună și replica lui: "Nota doi, treci în pat" (inedită, amestecă în doze potrivite dorința cu atitudinea profesorală). Finalul ("I-am admirat până-n zori de zi caligrafia") este poetic fără să fie dulceag. E textul meu favorit de săptămâna aceasta.
19. Copiuțe
La Școala de Fete Copiuțele Viitorului din București se organizează Săptămâna Altfel. Luni dimineața, părinții-copiuțe aduc fetele-copiuțe de clasa 0. Parcarea e plină de mașini-bibliorafturi. Elevele țâșnesc din mașini și foșnesc vesele spre sala de serbare. Pe scenă urcă un compendiu greoi, în piele maro, strâns cu o curea. E invitat special de la guvern. Dragi copiuțe, copiați. Acesta e secretul unor cariere strălucite. Numai așa veți deveni teze de doctorat plagiate, singurele admise la noi. (Laura Stanciu)
Un text care reușește să ducă la capăt o poveste plasată într-o lume cu oameni-hârtie, care ni se dezvăluie la final drept o satiră a plagiatului din lumea noastră. Mi-a plăcut cum elevele copiuțe "foșnesc vesele" spre sala de serbare, a fost detaliul care m-a convins să cred în acest univers:)
20. Copiuțe
A fost odată ca niciodată o celulă-ou din care s-au aprins două luminițe. Creșteau și desenau pe peretele uterului cu degetul, așa cum faci pe un geam aburit, dansau pe sub cordonul ombilical, visând același vis. S-au născut îmbrățișate. Viețile lor veneau mereu la pachet. Când una era zărită fără cealaltă, prima întrebare era unde-i sor-ta. Într-o zi, una din lumini s-a stins. Cealaltă își mângâia obrazul și nu știa cum să trăiască singură. Și-a legat de ea o oglindă și umblă așa, de colo colo. (Ruxandra Coman)
Un text poetic, care mi-a plăcut pentru ideea de final. Ce poate să facă o luminiță odată ce a pierdut-o pe sora ei geamănă? Să-și lege de ea o oglindă. Mi s-a părut și frumos, și trist. Mi-a plăcut imaginea cu cele două desenând cu degetul pe peretele uterului ca pe un geam ud. Nu mi s-a părut că sună tocmai bine formularea "viețile lor veneau la pachet". De obicei spunem că oamenii vin la pachet, poate poți să reformulezi. La fel, pot să vizualizez gestul la care te referi când spui că "își mângâia obrazul" a nedumerire, dar nu cred că e cea mai bună formulare. (Cred că mai degrabă oamenii își mângâie/ freacă bărbia în astfel de situații).
21. Copiuțe
Ca să nu rămână repetent și anul ăsta, Mam' mare, mamițica si tanti Mița au hotărât să îi dea tânărului Goe meditații. După unșpe luni și treizeci de zile, Mam' mare, ofuscată că nu l-au dus, mai bine, pe puișor să vază Bucureștii, de 10 mai, în loc să arunce banii pe fereastră, decretă: las', fată, că toți e proști - ptiu, să nu se deoache, deșteptu' de el, 'ai la Mam' mare, să îl sărute, că e copie ruptă din mine - nu-l mai chinuiți. Ce, alde mocofanu' de Fane al Protopopeștilor știe să scrie? Și a ajuns deputat. (Carmen Tot)
Mi-a plăcut trimiterea la Dl Goe, iar vocea lui Mam'mare a ieșit bine, bravo! Pe de altă parte, la ce corupție avem în România, o astfel de satiră e un pic facilă. Dar am râs:)
(De ce "unșpe luni și treizeci de zile"? De ce nu "un an fără o zi"? Pentru că e un detaliu minor, irelevant pentru poveste, poți zice pur și simplu "după un an".)
22. Copiuțe
Scrieți, se auzi vocea calmă a lui Petru, din fața clasei. Întrebarea 3, eliminatorie. Care sunt pașii de urmat când omul alocat ție vrea să se sinucidă? Gata? La treabă. Aveți grijă, este ultima voastră șansă să promovați examenul de înger activ. Uriel, nu te mai juca cu focul, le pârlești aripile colegilor. Rafael, ochii în foaia ta. Haha, normal că n-ai foaie, dar nu mai căuta în gândurile colegilor. Ariel, nu încerca să dai drumul la fluturii cu aripi scrise, că zburați de-aici și tu, și ei. (Iulia Biro)
Un text bine scris și o situație ofertantă: îngeri dând examen pentru a fi promovați ca îngeri păzitori sub supravegherea lui Sf. Petru. Pentru mine, farmecul vine din faptul că îngerii au identități distincte, iar din dojenile pe care le primesc, eu, ca cititor, învăț lucruri despre ei. (Dacă aș fi cârcotașă, aș zice că îngerii numiți au deja roluri importante în oștirile cerești și să fie îngeri păzitori nu e tocmai o promovare, dar înțeleg că textul n-ar fi funcționat la fel cu nume de îngeri minori). Îmi place finalul: ideea că și îngerii și fluturii pot zbura (la propriu și la figurat) din examen.
23. Copiuțe
Ce degete frumoase avea omul meu. Fine, lungi, drepte. Când mi-a prins mâna într-a lui, am simțit-o fermă, puternică. Chiar și-așa, sub atingerea ei, pianul se topea de drag, clapele se frământau în așteptarea apăsărilor. Noaptea exersa[,] în lumina lunii, iar dimineața îmi cânta [cu bucurie]. De când nu mai este, încerc să recompun muzica noastră. Mi-am lipit pe clape bucăți de hârtie cu numele notelor[, eu n-am școală. Am cântat mereu după ureche.] Azi studiez o sonată, resuscitez o iubire prin amprente. [Luna zâmbește.] (Silvia Ștefan)
O proză care mi-a plăcut foarte mult ca subiect și ca manieră în care e scrisă, dar căreia elemente de prisos îi diminuează farmecul. O poveste de dragoste între un pianist decedat / plecat și o femeie care încearcă să resusciteze iubirea din trecut cântând ea însăși la pian. Ca scriitor încercând să prezinți o astfel de situație, riscul e ca, în dorința de a te asigura că textul stârnește suficientă emoție, să folosești prea multe elemente ce caută să emoționeze și să cazi în patetic. De aceea am scos sintagma "cu bucurie" (se subînțelege că îi cânta iubitei cu bucurie, dragoste, pasiune, toată gama de sentimente pozitive). Aș elimina partea în care ea explică faptul că nu are școală și cânta după ureche. E o paranteză nenecesară în poveste. Eu am presupus că ea nu știa să cânte și de aceea lipise numele notelor de clape. Mi s-ar părea mai anevoios și mai tragic dacă ea acum ar învăța din dorința de a se simți aproape de el. Iar finalul "resuscitez o iubire prin amprente" e mult prea puternic ca să îl diminuezi cu ceva atât de comun ca "luna zâmbește".
Proza în forma editată:
Ce degete frumoase avea omul meu. Fine, lungi, drepte. Când mi-a prins mâna într-a lui, am simțit-o fermă, puternică. Chiar și-așa, sub atingerea ei, pianul se topea de drag, clapele se frământau în așteptarea apăsărilor. Noaptea exersa în lumina lunii, iar dimineața îmi cânta. De când nu mai este, încerc să recompun muzica noastră. Mi-am lipit pe clape bucăți de hârtie cu numele notelor. Azi studiez o sonată, resuscitez o iubire prin amprente. (Silvia Ștefan)
(Din punct de vedere emoțional, acel "resuscitez o iubire prin amprente" de la final reverberează ca un gong.)