N-am mai jucat șah de la filmul lui Ingmar Bergman încoace. Din '57, vă dați seama? Cred că mi-a scăzut mult și IQ-ul de atunci. Ce să facem, ne adaptăm. Vin aici ca să-mi omor timpul, cum s-ar spune, numa' că pentru mine expresia asta nu are sens. Știți, uneori și mie mi-e greu să mă decid. Să-l iau acum sau mai târziu? De suflet, zic. Mai bag o fisă. Dacă iese de trei ori ochiul dracului, îl iau a doua zi de dimineață, îl las câteva ceasuri să se bucure că a câștigat, ca-n cântecul lui Alanis Morissette. Ironic.
Ana Maria Dobre-Nir
Nu știu dacă ți-am spus cum a murit Safta, amanta aia care s-a mutat la Paris după revoluție. Era la păcănele în Monaco, iar eu, întâmplător, tot pe acolo. Cu părul alb ascuns sub șal, apăsa butoanele cu mâini tremurânde. La un moment dat, un zgomot asurzitor: poliția urmărea un fugar, dar glonțul rătăcit i-a nimerit fix în cap. Safta s-a prăbușit tăcută, cu o monedă în mână. Și, surpriză, trei șeptari pe ecran. Ei bine, Safta a plecat, dar eu am rămas câștigătorul. Cognacul ăsta e pentru sufletul ei. Bogdaproste.
Nicolae Popescu
Seară în Videle. Moartea intră în sala de jocuri. Toți îngheață, cu degetele pe butoane. Azi trebuie să iau pe cineva de aici. Care bea, fumează, și e dependent de păcănele? Știu că toți, v-am studiat dosarele. La aparatul din colț joacă un tip costeliv, cu ochelari. Tu cine ești? Sunt Vlad, matematician, studiez teoria probabilităților. Tocmai am spart codul aparatelor, acu' mi-a intrat speciala. Moartea-și dă gluga de pe tigvă: mai dă-o-n coasa mea de tristețe. Ia să bag și eu o sută, pare că se pricepe băiatu'.
