Stau și mă uit cum stă la masa lui de lucru timp de 10 ore pe zi, cel puțin. Tot ce iese din mâna lui e perfecțiune. Argint, aur, alamă, cupru, lut, email, tot. Deși prin legea nescrisă sunt următorul; deși de la 7 ani sunt cot la cot cu el; deși îmi e drag tot ce se întâmplă în atelier și deși ruptura o să fie dură pentru amândoi, primesc lecția sine qua non: Pasiunea. Iubirea pentru talantul primit. Singura posibilitate ca oglinda să nu fie opacă. Sigur, o să dureze până ne vom întâlni din nou dar prefer să fiu eu.
Bogdan Tulbure
Dar dacă copacii vor ajunge să declare război celorlalte păduri? Sau păsările vor da drumul la bombe peste inamici? Dacă peștii vor polua oceanul? Dacă speciile pe cale de dispariție ne vor distruge locuințele și își vor face articole vestimentare din pielea noastră? Dacă leii își vor extinde regatul fără rușine? Dacă porcii vor fi ipocriți, câinii trădători, caii indiferenți, găinile arogante și oile egoiste? Vreau ca lumea să semene cu mine, dar cred că e mai simplu să mă schimb eu.
Vlad Ionuț Popescu
Bulevardul Libertății. Colț cu Strada Triumfului. Mă plimb alături de părinții mei. Tocmai ce mi-au cumpărat un BMX pe care l-am vândut ulterior mult prea ușor. Vorbim de anii ce vor veni, de adolescență. Am 12 ani. Încă. Le promit că nu voi fi ajunge un tânăr problematic. Râd de obiceiurilor pubertarilor. Eu nu voi ajunge ca ei. Cum? Imposibil. De ce să nu inhalez fum de la un grătar dacă tot vreau să mă auto-distrug? Amintirea inocenței. De atunci, nu mi-am mai dorit ca lumea să semene cu mine.
