Prinţul Broscoi

Mai nou, omuleţul meu e plin de bubiţe în jurul gurii. Cum eu sunt destul de atentă la ce-i dau să pape, el aşişderea, încep investigaţiile, să văd de unde şi-a făcut rost de ele.
- Cum e mâncarea de la grădi?...
- Bună...
- Ţi-a plăcut ce-ai păpat astăzi?
- Îhî!...
- Ce-ai mâncat?
- N-ai citi mailul de la Diana?

Directoarea, alias Diana, ne trimite mereu meniul lor săptămânal pe mail, cerând îmbunătăţiri, impresii, sugestii, iar micuţii ştiu asta. Aşa că n-am încotro şi recunosc...
- L-am citit, dar vroiam să verific...
- Pe Diana?!

Tace, lovit în amorul propriu. (Dacă îndrăzneşti să comentezi ceva legat de activităţile de la grădi, eşti decretat rapid drept persoana non-grata!) Eu amuţesc deznădăjduită.

După o vreme pun la bătaie altă strategie: îl atac direct!
- Ai nişte bubiţe în jurul gurii, ai observat?
- Da. Şi ce dacă?
- Nu te deranjează?

Dă din cap că nu, şi-şi continuă concentrat jocul nu demult început, cu nişte cuburi din plastic legate cu elastic, din care vrea să facă o improbabilă (sper imposibilă) catapultă.
- E cineva bolnav la voi în grupă? Ai băut din păhărelul cuiva?
- Nu...
- Atunci de unde le ai?

Îşi întrerupe jocul şi mă priveşte ca pe a opta minune a lumii. Se încruntă. Încearcă să înţeleagă de ce îl tot întrerup pentru chestiuni atât de puţin importante.
- De la Ioana, răspunde sec. Se tot căsătoreşte cu mine! adaugă imediat după aceea, fără urmă de vinovăţie în glas. Apoi îşi continuă jocul.

Îl las o vreme să învârtă cuburile-n tihnă, după care-l iau din nou prin învăluire.
- Cum aşa? insist, încercând să par cât mai detaşată cu putinţă. Cum vă... căsătoriţi?...
- Mă pupă pe gură. De fapt, toate vor să se căsătorească cu mine: şi Carina, şi Ana, şi Alexandra... Şi toate mă pupă pe gură!

Oftează. Succesul e greu de îndurat.
- De ce le laşi?
- Dacă nu le las, mă aleargă prin grădiniţă!
- Şi educatoarele ce fac, când voi vă căsătoriţi de zor? întreb, privindu-l siderată.
- Nu ne văd...
- Aha, zic şi răsuflu uşurată pentru o vreme, gândindu-mă că totuşi asemenea incidente nu se petrec sub privirile indulgente al personalului.

Cum nu sunt adepta lui "te spun doamnei", mă gândesc să vorbesc cu fetele, să le conving să-l sărute pe obraz. Aşa că a doua zi descind hotărâtă spre grădiniţă, cu gândul numai la autoarele bubiţelor din jurul gurii copilului meu. Coc în gând planuri drastice de potolire a primelor furtuni hormonale, când, deodată, privirea-mi cade pe povestea fraţilor Grimm "Prinţul fermecat", pe care englezii au tradus-o mai inspirat prin "The Frog Prince", şi-mi vine o idee năstruşnică.
- Ce faci Ioana? Am auzit că te-ai căsătorit cu Matei...

Împricinata râde, în timp ce-i aruncă priviri languroase prinţului de serviciu. Râd şi educatoarele, deşi uşor contrariate, nefiind la curent cu evenimentul. Râde şi el. Toată lumea e fericită.
- Şi, mami a ta ce zice? E de acord că te-ai măritat cu broscoiul ăsta?

Fetiţele râd să se prăpădească, Matei dă să-mi facă observaţie, revoltat la culme. Îmi apropii capul de "obiectiv" şi-i şoptesc, complice:
- Să ştii că dacă-l pupi pe gură nu se transformă-n prinţ. Aşa, ca-n poveste... Îţi spun din experienţă! Eu îl pup pe tăticul lui în fiecare dimineaţă şi tot broscoi a rămas!

Am un succes nesperat. Grupa fetelor e în delir. Rezultatul? Matei nu mai are bubiţe, dar continuă să facă cuceriri pe oriunde se întâmplă să treacă.

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.