În cădere, îmi revăd toată viața. Ca pe un film derulat rapid. Nu mă opresc la nimic, pe unele episoade chiar le-aș șterge cu totul. Aș zăbovi la iubirea Anei, dar asta mă duce la curelele primite de la bătrânu' că ajungeam târziu acasă, când el era deja mort de beat. Mereu găsea câte un subiect de bătaie. Când pe mine, când pe mama. Acum nu mai poate. Îl țin bine de mână, parcă ar putea să schimbe direcția căderii. Mă privește uimit și, într-o sclipire de luciditate, îmi strigă: Te omor, nenoroci.
Arthur Ianoși
Îi puteai vedea în copită juma' de potcoavă și țepușa care-i străpunsese glezna. Continuase să galopeze prin colbul drumului știind că dacă nu ajunge la timp nici capul nu îi va mai sta pe umeri. În fața palatului calul se prăbușise istovit și îl privea cu ochii lui mari căutând îndurare. Înmână străjerului sulul cu fir negru și îl rugă pe Thunder să facă un ultim efort. Nu era prima dată când îl ducea la vraci. Ultima oară avusese o suliță înfiptă-n gât și aproape murise. Bătrânul avea o pulbere magică și îi era dator.
Denisse Oana Rădoi
Fiece particulă de praf e o lume. Un oraș, o clădire, un zid, o bucată din blatul unei mese pe care se frământau odinioară cozonaci, în jurul căreia roiau copii. Mii de copii ce protestau pentru o bucată din coca dulce. Fiece particulă de praf e iubire. Mii de corpuri care au făcut dragoste, atrase unul de altul cu forța gravitației planetare. Universul va fi o fărâmă de praf. Sunt o fărâmă din pulberea fină a scoarței vreunei planete încinse dintr-o constelație aflată la mii de ani lumină. Și zâmbesc.
