Stau în curte pe un scaun de nuiele și mă uit la trandafiri. Vreau acasă. E frumos aici, dar mi-e dor de ale mele. Mi-e dor de pisica mea, de bărbatul meu încăpățânat care lucrează ca un nebun pământul, de parcă l-ar lua cu el în mormânt, vreau să dorm în patul meu, să mănânc din blidele mele, mi-e dor să frământ aluatul pentru pâine în covata mea de lemn. Mă ridic de pe scaun și mă duc spre poartă. O doamnă apare lângă mine și mă întreabă unde plec. Mă duc acasă, îi zic. Asta e casa ta, mamă.
Ioana Clara Enescu
Turnă apa fierbinte peste frunzele de ceai din ceașca albă, o acoperi cu un căpăcel, apoi o roti de câteva ori, în sensul acelor de ceasornic. După aceea, scurse apa încet, într-un bol de culoarea jadului imperial, pe care era desenată o floare de lotus. Abia acum putem prepara ceaiul, îmi spuse, manevrând elegant recipientele din care începuse deja să se ridice un abur ce umplea încăperea cu miros de iarbă proaspăt cosită. Mi-a întins o ceșcuță, am luat-o cu grijă, dar, o clipă, mâinile noastre s-au atins.
Sanda Burță
Unde-ai văzut tu, mânzule, drac să sape fântână și cârciumar s-adape mușterii cu apă, se-ncrunta moșu-meu când mă găsea-n birtul Anghelinei. Îmi făcusem obicei să merg zilnic acolo, s-o văd. Ce poftești, mă-ntreba ea fără să se uite la mine și asta mai mult mă-ndârjea. O halbă de bere, mințeam eu, da' se vede că mințeam prost în vremea aia că ea zâmbea așa-ntr-un dinte și se-apleca să-mi pună halba pe masă de-i vedeam tot sufletu. Hehe, acum toate-s duse, numa' Anghelina mai sapă fântână adâncă.
