Liniște asurzitoare. Doi ochi din nasturi o priveau din brațele copilei. Urechile și-au pierdut forma de la spălatul la mașină, iar albul era mai mult gri după luni întregi în spital. Închise ochii. Pe poteca din pădure care duce spre lac simțea vântul în plete și iarba rece în tălpi. Se trezise înconjurată de flori, într-o grădină luminoasă. Aveau dreptate că va fi frumos aici. Ce va face oare fără părinți? Privi în spate. Ce se întâmplă cu ursuleții de pluș care rămân fără copii? Sper că ajung și ei în rai.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Eram cu Vera și cu Mișa când ne-au cerut să ieșim. Părinții ne așteptau afară. Mama nu m-a îmbrățișat ca de obicei. M-a luat de mână și mi-a spus să mă grăbesc. Ne așteptau autobuzele. În trei zile suntem înapoi, mi-a șoptit. La destinație mi-au luat pelerina roșie. Pe Vera au tuns-o băiețește. Peste câțiva ani i-a crescut un nod în gât și s-a dus. Eu am scăpat mai ieftin: nu pot zămisli. Mișa a rămas singur pe scaun în grădinița din orașul bântuit. Ochii de mărgea și zâmbetul lui radioactiv mă urmăresc și-n vis.
Dan Banu
Mă răsucesc și dau cu capul de ceva tare. Crap ochii, un cal de lemn. Îi închid, apoi îi mijesc ușor. Calul tot acolo. Te-ai trezit ursuleț, rânjește el. Dau să spăl ochii și realizez că nu e ironic, chiar sunt un ursuleț de pluș. Amețesc. N-ai ce să-i mai faci, odată ce nu te-a scos din ursulețul meu, nu ai cum să scapi. Asta șiii, se opri, băgă mâna între velur și burete și chiui. Cum bănuiam, ai inima frântă. Arunc ochii împrejur. Coșul e plin cu animale de pluș. N-o să scapi, nu te mai agita.
