Părintele Agheasmie a intrat bucuros în casă ținând în mână o cutie mare, frumos împachetată. A zâmbit. Băiatul cel mic s-a apropiat nerăbdător de el. Ce are tata aici? l-a-ntrebat preotul cu o voce mieroasă. Copilul a-nșfăcat grăbit cadoul și l-a desfăcut. De pe fundul cutiei îi zâmbea un iepuraș de pluș. Cel mic a dat din palme de bucurie. E băiat, tati? Preoteasa s-a apropiat de cei doi. Mai bine-i luai unul adevărat, Părințele. Ba nu, a intervenit fiul cel mare. E mai bine așa. C-altminteri l-ar juca la poker.
Tina Dublea
Când era mică T. avea un ursuleț, rămas moștenire de la frații ei. Cusut și supracusut ca după o operație de apendice eșuată, de o culoare incertă, anti-jeg. Și îl purta peste tot. Nedezlipiți. Simbioză, nene. Dar, într-o zi l-a pierdut. A plâns până i s-au sticlit ochii. În dimineața asta, într-un tren murdar de țară, l-a regăsit pe Petrică. Ghemuit, dar curat, purta fustă cu buline, mergea la serviciu, răscusut de viață, se vedea că l-au folosit alții. Unde ai fost, Petrică? Aici. N-am plecat niciodată.
Florentina Ghițescu
Am plecat la Sulina. Am fost aici de două ori în viața asta, în liceu cu o colegă când am stat la o femeie bătrână și am cules ciuperci. A doua oară, la vârsta adultă, când am făcut poze la un pozar de pe faleză. Se turnase un film și atelierul era plin de poze: tineri miri, poze de familie, în alb-negru. Am rămas cu nostalgia locului. Azi am urcat în mașină și am plecat. Cerul e acoperit de urși de pluș și alte animale. Sper ca vântul să risipească norii cum a făcut și cu familia mea, să nu îmi strice sejurul.
