De când a primit cadou un telefon, Luiza a început să-și neglijeze jucăriile. Simțindu-se abandonat, ursulețul Cocolino s-a hotărât s-o părăsească, chiar dacă nu cunoștea deloc lumea din afară. Într-o zi, a ieșit bosumflat pe ușă. Fetița nici n-a băgat de seamă că-i lipsea de pe raft prietenul preferat. Seara, înainte de culcare, pentru că îi era sete și nu prea avea somn, s-a dus la bucătărie să bea puțin lapte. Când a deschis frigiderul, ursulețul stătea zgribulit de frig lângă o caserolă. Greșise ușa.
Ionuț Morariu
Se zice că lumea-i o junglă. Se poate. Tot ce știu sigur e că orfelinatul ăsta-i iadul pe pământ. Da, pericole-s pretutindeni. Și afară te poate lovi oricând o mașină. Aici accidentul e însă garantat. În fiecare zi. Tigrul care pândește în umbră e mai puțin feroce ca Ana îngrijitoarea. Sau ca paznicul Nelu. Aș povesti ororile. E bine ca lumea să știe fața demonilor. Doar că limba refuză să articuleze. Consiliera cea nouă îmi vâră în mână un ursuleț. Urăsc jucăriile. Tâmpita asta nu știe că aici noi suntem jucării.
Ana Maria Dobre-Nir
Doar ursulețul îi mai amintea de viața pe care o trăise. Și visul care se repeta. Psihologul îi spunea că faptele acelea nu se întâmplaseră cu adevărat, ci doar în imaginația ei. Ea nu-I credea. Își amintea atât de clar casa aceea, camera ei, raftul cu jucării. Atingerea caldă a femeii. Plimbările în parc. Pe când pe ei, pe cei pe care îi numea părinți, îi considerase întotdeauna niște străini. Azi începea un nou tratament. Era sigură că și acesta va eșua. Noroc c-o făcea să doarmă mai adânc, să viseze.
