- N-am găsit, ce material, ăştia nu au nimic, cică e panică...
- Nu se găseşte?
- Nu.
- Păi şi ce facem?
- Creştem.
- Unde?
- La tine.
- Şi dacă iese pătrunjel?
- N-are cum dacă ai seminţe bune.
- Păi contează şi cum le îngrijeşti, lumină, nebunii, tre să le uzi de nuşcâte ori pe zi, psihoza.
- Păi le mai udăm şi noi, o s-avem toţi grijă.
- Mi-e frică frate.
- Păi nu spunem la nimeni.
- Păi vezi că e greu?
- Doar lu' Olga.
- Şi lu' Sonia.
- Şi lu' Doctoru.
- Şi lu' Sherifu.
- Ăla e dubios.
- Hai frate şi Doctoru nu e?
- Nu e frate...
- Frate le creştem la mine până una alta...
- Păi da, da' avem toţi grijă.
- Care toţi frate?
- Bine frate, creşte-ţi tu singur. Acuma îţi convine, că tu ai unde, da când se găsea la cine veneai să ceri?
- N-am venit să cer nimic, tu mi-ai dat.
- Bine frate, pa, io mă duc să-mi caut material.
- Du-te frate.
- Salut.
- Salut.
- Plec.
- Da pleacă odată.
- Păi am plecat.
- Păi pleacă.
Nici nu-i de mirare, vă ocupaţi mintea cu fleacuri, dacă aţi arunca aceste concepţii învechite totul v-ar deveni foarte clar.E atât de simplu de fapt. Pentru că totul e material, şi materia poate fi pusă în ordine, omorâţi-vă demonii, încuiaţi-i ca pe viruşii din calculator, acum nu mai analizăm decât ce se vede, în loc de minte spunem creier, în loc de Dumnezeu fiinţă supremă despre care câţiva mai retro speră încă că există, în loc de moarte trecere într-o altă ipostază, în loc de eu vorbim de identitate personală, în loc de sentimente vorbim de cuvinte care exprimă credinţe sau dorinţe şi aşa mai departe.
Venisem aici de fapt pentru altceva, va spune poate tânărul îngândurat.
A, am înţeles, v-am dezamăgit, sunteţi unul din aceia care au venit pentru răspunsuri, sau măcar pentru stări, îmi pare rău, aici nu ne ocupăm cu aşa ceva. Nu vă sfătuiesc însă să vă faceţi prea mari iluzii, sunt foarte puţini cei care se mai ocupă de asta, e ceva vechi, neproductiv şi elitist, ca pasiunea unora pentru anticariate.
Tânărul va spune revoltat că şi lui îi plac lucrurile vechi. Ei aflaţi domnii mei că toţi cei ca dumneavoastră, tineri naivi şi isterici iubitori de antichităţi, sau vechi nostalgici care trăiesc din amintirea unei întâlniri cu strănepoata lui Descartes, toţi aceştia sunt foarte periculoşi. Ei se cred stăpânii lumii pentru că ei cred că stăpânesc sufletul, dar sufletul e ceva imposibil de cuprins într-o descriere corectă, au impresia că sunt undeva deasupra celorlalţi, dar nici între ei nu reuşesc să se înţeleagă, doar fiecare crede altceva. Se respectă pentru că au impresia că toţi caută acelaşi lucru şi se urăsc pentru că fiecare crede că el ştie mai bine, e o lume de miracole şi fantome şi oameni care încă mai cred în profeţi."
Tovarăşi, a sosit timpul să ne facem glasul auzit, să ştie tovarăşii conducători că ne dau de scris prea mult material, prea multe cuvinte, că noi nu suntem roboţi, nu putem crea opere valabile în aşa scurt timp şi la comandă... Scrisul e o activitate spirituală, tovarăşi, şi ar trebui să fie liber, nu îngrădit într-un număr fix de cuvinte cerut la intervale regulate. Scrisul nu e un bun ca celelalte, tovarăşi, nu e un bun material, să nu ne mai spună alţi tovarăşi că dacă vrem să ne încadrăm în societate trebuie să ne producem bunul într-un ritm susţinut, ca toţi ceilalţi, că scrisul ca orice bun trebuie să se împartă egal. Dar cineva care scrie nu munceşte la ore fixe ca ceilalţi, nu-i aşa, tovarăşi, noi muncim tot timpul, şi în orele de muncă şi în vacanţe, şi ziua şi în somn, noi nu avem viaţă ca dumneavoastră tovarăşi, noi nu avem timp, noi nu mai trăim, noi ne vindem visele, tovarăşi, le transformam în material, daţi-ne mai mult timp şi vom scrie opere măreţe. Numărul nu e important când scrii, tovarăşi, n-ar trebui să fim puşi să scriem un număr de cuvinte, e prea mare risipă, se scriu oricum prea multe cuvinte, ar trebui să stăm, să respirăm, să ne uităm, să ne obsedeze ani de zile aceeaşi idee până avem o revelaţie, sau nu, Shakespeare probabil se ducea să-şi vadă piesele transformându-i-se dacă i se jucau cât era încă în viaţă le modifica în funcţie de cum creşteau singure, le vedea vii, îşi vedea cuvintele vii, noi scriem multe multe cuvinte moarte, prea multe... ascultaţi bine tovarăşi aceste cuvinte, dacă nu credeţi în ele vor muri ca toate celelalte, ne vor pune să le ardem când nu vom mai avea cu ce să ne încălzim...
Cred că deja m-am congelat, nu-mi mai simt corpul, e ca atunci la ţară când nu aveam cu ce să fac focu' în afară de câteva cărţi de-a lu' bunică-miu, şi nu puteam, da' nici atunci n-am murit, bunică-miu iubea cărţile, le învelea, nu le îndoia, îşi scria numele pe ele la început ca să ştie ăia pe la care le împrumuta şi nu i le mai dădeau niciodată înapoi că sunt ale lui, probabil... Acum n-a mai rămas cine ştie ce din bibliotecă, l-au pus comuniştii să o ardă, a stat la ei unu', bunică-miu l-a băgat la şcoală şi ăla a venit într-o seară cu lista de cărţi interzise şi i-a zis că dacă nu dispar îl toarnă, se făcuse securist, bunică-mea zice că bunică-miu a ars vreo două nopţi la cărţi şi plângea... Păstrase câteva foi într-un sertar pe care îl închidea cu cheie şi îl deschidea numa' din când în când să-mi citească, erau bucăţi interzise, scrise de mână, poate le copiase din cărţi înainte să le ardă, sau poate le ţinuse minte, "De la Nistru pân la Tisa tot românu' plânsu-mi-s-a că nu mai poate străbate de-atâta străinătate", la versu' ăsta plângea, era bucovinean, citea mult, scria, un frate' de-a lu' taică-su e în manualele de istorie, a participat la Unire şi i-a dat lu' bunică-miu o pereche de ghete când a mers la şcoală că taică-su mai avea 8 copii şi n-avea de unde, pe bunică-miu l-au dat afară din partid că râdea de activistu' satului care umbla cu o servietă îmblănită şi le spunea copiilor să facă orice da' să n-ajungă ca el, era greu să-ţi găseşti post dacă nu erai membru, s-a făcut profesor la o şcoală de surdo-muţi...
Mergeam alături de tine pe stradă, simţeam că mă desprind din ce în ce mai mult de corp, că picioarele merg fără mine, că o să-l las să cadă undeva în urmă şi o să-mi pară rău mai târziu, o să-mi lipsească... Mă aşteptam să te aud în dreapta, dar şi tu mergeai la fel de liniştit, am simţit că probabil ne gândim la aceleaşi lucruri, sau visăm aceleaşi lucruri... oricum toate astea nu mă ajutau prea mult, mi-era în continuare foarte frică c-o să-mi pierd corpul şi nici n-o să-mi pese... era prea multă linişte, atunci am auzit zgomotul regulat al paşilor tăi pe asfalt şi m-am liniştit, mergeam după el, mă gândeam ce bine e, ce în siguranţă mă simt acum că am un ritm, şi ştiu că corpu' meu rămâne legat de el, că doar îl aud, de fapt se pare că niciodată nu e linişte, John Cage cică ar fi descoperit uimit...
- Dormi?
- Nu mă gândeam la povestea aia pe care mi-ai zis-o cu John Cage.
- Aia când a intrat în cuşca la NASA şi credea că o să fie linişte şi şi-a dat seama că întotdeauna auzim cel puţin două sunete.
- Da, inima şi o venă din cap, parcă...
- Da, şi ceasul tău...
- Ai trimis materialul?
- Nu, că nu l-am terminat.
- Câte cuvinte are?
- Fără astea sau cu astea?
- Cu.
- Nu pot să prezic.
- Atunci fără.
- Mai bine semne.
- Bine semne.
- 8166. Fără spaţii.
- Şi cu spaţii?
- 9112
- Păi poţi să-l trimiţi. De ce zici că n-ai terminat.
- Nu se leagă, nu-mi place. Nu ştiu cum să-l termin, nu mai pot să mai modific, nu ştiu cum, nu mai simt aceleaşi lucruri... şi niciodată nu ştiu cum să termin, întotdeauna mai am nevoie de timp.
- Păi stabileşte-ţi nişte reguli, o tehnică, un ritm ca să te încadrezi în timp, numără-ţi cuvintele.
- Eu scriu ca să descopăr lucruri, ca să mă descopăr...
- Atunci scrie doar pentru tine, dacă scrii pentru tine scrii ca să te descoperi când ai chef, aşa cum te rogi sau meditezi, dacă scrii pentru alţii înveţi o tehnică, să le poţi da ceva celorlalţi, doar de la ei strângi un material şi pentru ei produci alt material, ei iţi dau vieţile lor ca material de lucru, tu ce faci, le colecţionezi şi le ştergi de praf când îţi aduci aminte să descui sertaru'?
- Nu vreau să produc un material, vreau să creez nişte stări.
- Tot aia e.
- Nu e tot aia, stările nu se pot număra.
- Ba se pot da. Se pot cumpăra. Deci trebuie să se poată număra....
- Da io nu vreau să le număr cum număr ouăle.
- Cum numeri gramele.
- Nu îmi număr visele.
- Dacă numeri poţi să-ţi ţii pulsul.
- Dacă n-ai încredere că se ţine singur.
- Ideea e să numeri inconştient.
- Secundele, minutele, orele, anii...