Becurile se sting, începe filmul. Lângă mine stă cel mai frumos bărbat din lume. La un moment dat, mă ia de mână. Nu mă opun, îmi place atingerea lui. La final, ieșim din sală, ne oprim în parc și ne așezăm pe o bancă. Îmi pun capul pe umărul lui. Îi simt respirația caldă; ridic capul și îi dau buzele. Ne sărutăm cu o poftă nebună. Timpul se agață-n mesteceni, cu spatele la noi. Îmi sună telefonul. Trebuie să plec - îi spun. Te rog, ne vedem și mâine? Mestecenii au rămas fără frunze, eu aștept. Încă aștept.
Andra Toropoc
Ajunsesem în casa lui când se întuneca, aveam emoții că ne vom vedea aievea, dar el lipsea până-n ziua următoare, așa scrisese pe un bilet. Ok, o noapte pot sta singură în locul ăsta necunoscut plin de frig și beznă. Însă el n-a apărut 48 de ore, 240, multe. I-am mâncat proviziile, am văzut o auroră, m-am încălzit cu vecinul de-alături și exact când mijea de zi, mi s-a terminat iubirea, m-am săturat de ursul alb și de codul afumat și m-am ascuns să-l aștept mai bine. Cu pușca în brațe și cu degetul arătător nervos.
Corina Nina
Coboară în viteză scările blocului. Nu avusese răbdare să aștepte liftul. Zâmbetul i se întinde neîncăpător, de la o ureche la alta, prin marea de coșuri care-i inundase fața anul acesta. În urechi îi cântă încă David Bowie, Absolute Beginners, iar pielea îi miroase a ea. Nora, iubita lui. Cea mai tare fată din clasă, cea mai frumoasă fată din univers era a lui, din seara asta. Frânele mașinii sună metalic, capota roșie, țipete, asfaltul cald și umed, mărul de la Nora lângă gheata lui. Ne vedem mâine, iubito.
