Îi spuneau țigancă încă de la grădiniță. Nu-i lua în seamă, zicea tata. Se uita în oglindă. Nu arăta ca cei din familie, de pe insulă. A plecat să se piardă în lumea amestecată de pe continent. La barul unde lucra și unde bărbații își depănau poveștile, un brunet grizonat vorbea despre marea lui iubire de-o seară, o blondă întâlnită cândva pe feribotul către insule. O chema Inga, avea o șuviță de păr roșie ca focul. Nu pot s-o uit. Alo, mama? Mai știi când mi-ai spus că nu ai fost iubită niciodată? Te-ai înșelat.
Dan Banu
Nae o văzu la ceas de seară. A trecut pe lângă ea când se întorcea de la aprozar. Era înaltă și emana o mireasmă diafană. A dormit prost, dar a visat-o. În zori a deschis fereastra și a căutat-o din ochi. A găsit-o în colț la B12. Era numai culoare și zâmbet. Și-a pus jacheta și a coborât în grabă. Cu cât se apropia, cu atât inima îi bătea mai tare. Știa că și-a găsit paradisul, dar când a pus mâna pe clanță, a găsit-o încuiată, iar sera i-a spus răstit: era de-o seară, tolomacule, nu de-o sera.
Daniela Toader
Aveam afișe cu Nena lipite pe pereți și multe vise. Visam să văd Parisul și să nu mai mănânc pâine cu unt în fiecare dimineață. Până să se împlinească visele, am ascultat, nopți, zile, luni în șir, casete BASF. Bonni m. Nu știam exact cum se numesc, dar îmi plăceau. Într-o seară le-am scris. Sunt fan. Vă iubesc. După doi ani de zile, mi-au trimis o vedere cu ei zâmbind. Au și semnat. Am primit-o imediat după Revoluție. Am fost atât de fericită încât am dat jos afișele cu Nena de pe pereți.
