O ochi de cum intră-n bar. Roșcată, craci lungi, carne tare: Bună, frumoaso, îți fac cinste cu-o tequila? Tipa clipi din genele-ntoarse. Punctez și-n seara asta, își zise el. Cum te cheamă? Vera, spuse ea și el se trezi. Vera, nevastă-sa, zâmbi fără doi dinți: Ce bine ai ațipit, ai visat frumos, zâmbeai. Bea ceaiul de izmă și hai, încep știrile. La dracu, asta-mi fură și visele acum. Izmă, auzi. Mă duc, iau un gât de whisky din sticla de ulei din cămară, mă culc în camera ailaltă și poate fac ceva cu Vera, roșcata.
Marinela Trifan
Chitară s-a făcut taximetrist, mai cântă doar dacă e beat și dacă-i trage Cameliei niște scatoalce în cap, de furie că și-a lăsat nevasta și copiii. El plânge după ei, ea urlă că s-a combinat cu un muzicant sensibil precum el. Tot demisolul vibrează până dimineața. El lasă jalea, e timpul să iasă pe stradă să facă niște bani. Nu va conduce azi, că e mahmur și trist. Se întoarce seara, cu ochii strălucind. Îi jură că o va iubi mai mult, n-o să mai cânte și, ca mărturie, anunță că tocmai și-a vândut chitara.
Denisse Oana Rădoi
La început a fost scârba. În acea seară, picioarele îți miroseau a șosete nespălate iar sărutul tău avea gust de carne macră. Am decis să nu fiu superficială și să trec de acest prim impuls. Deși prezența ta îmi crea repulsie, am ales s-o ignor. Cu toate alarmele trecute pe silențios, te-am lăsat să-mi mângâi sprâncenele, apoi gura, apoi întregul corp. Nu am știut atunci că îmi vei intra în suflet și vei rămâne acolo câteva zeci de ani, până îmi voi fi regăsit sănătoasele granițe.
