21.12.2023
Andra Toropoc
Vorbește despre fuzionările dintre stelele bătrâne ale universului cu atâta patos încât ies din starea de plictis tradițională. Este super rujată dar tocmai asta-i accentuează profunzimea cuvintelor. Zice că Big Bang s-a extins de la o singularitate fierbinte și densă cu miliarde de ani în urmă. Sunt din ce în ce mai atent, mie-mi sună a gang-bang teoria asta, brusc îmi place materia și desenez totul de pe tablă, minuțioase rotunjiri ale fundului profei agitându-se pentru studenții ei preferați.

Aurelian Țolescu
Primele benzi desenate le-am savurat când eram mititel. Adoram colecția de reviste Pif a fratelui meu, care mi-a încântat copilăria. Prin clasa a 6-a, Moș Gerilă mi-a adus un abonament la Pif și gadget-uri senzaționale. Unele le mai păstrez și acum. În timp, am mai urmărit Rahan și, desigur, benzile desenate japoneze. Fata mea adoră Manga-urile pe care le urmăresc cu greu, de la coada cărții la prima copertă. Acum, după 50 de ani, recunosc că mă uit, cu timiditate curioasă, la fanteziile Hentai.

Sanda Burță
Trage paravanul, închide ochii și bunica Asami apare gâfâind. Stai, fato, să-mi trag sufletul, râde ea cu gura știrbă. Tu ești încă mică și proastă, nu știi cum e să te cațeri din fundul inimii pân-aici, în dosul pleoapelor tale. Creioanele-s ascuțite? Îhî, dă din cap fata, și de sub pumnul ei începe să crească un șarpe ce-nfulecă o felie de inimă. Te-a bătut iar? Îhî, și felia de inimă se face dragon, înghite șarpele și râgâie. Bunica o pupă pe creștet, cască, apoi coboară iar în fundul inimii.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2023, grupul are 12.210 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus