În fiecare seară, înainte de culcare, mama ne citea (fratelui meu mai mic și mie) din Jules Verne. 20.000 de leghe sub mări, Copiii căpitanului Grant...
Atlasul Geografic era nelipsit de lângă noi deoarece urmăream aventurile eroilor pe hartă și visam cu ochii deschiși că o să ajungem și noi pe-acolo.
14 ani.
În camera obscură, în beznă totală, derulez prin revelator un film alb-negru de la ceva înmormântare sau nuntă, număr secundele în gând să treacă timpul mai repede și mai ales să nu mă sperie timerul setat la 8 minute (mă sperie de fiecare dată).
Deși există tancuri de developare, tatălui meu nu îi place să le folosească.
Iar eu accept această sarcină, împreună cu spălatul, uscatul, tăiatul și livratul fotografiilor pentru a face un ban de buzunar.
"Niciodată nu am să mă fac fotograf" era gândul care-mi venea în minte de fiecare dată.
La 32 de ani am dat un salariu (450$) pe o săpunieră de la Canon.
Primul meu aparat digital.
Și am început să redescopăr lumea din jurul meu cu bucuria și curiozitatea copilului de 5 ani care asculta poveștile de Jules Verne.
Orice era un subiect, orice merita încercat, orice merita arătat, printat, postat online.
Un alt moment de cotitură a fost întâlnirea cu Mihai Moiceanu în 2010, la Măgura.
Ascultam fascinat poveștile lui din Himalaya, din Tibet sau din Delta Dunării și mă imaginam acolo, trăindu-le, făcând fotografii, bucurându-mă de locuri și de oameni.
O întrebare care mi s-a părut în acel moment absurdă a schimbat totul.
"Tu de ce nu te duci?" - m-a întrebat soția.
De atunci mi-am reconfigurat viața, afacerile, planurile, astfel încât să pot pleca într-o aventură în fiecare an.
Am fost de 3 ori în Nepal (în Valea Lang Tang, spre Everest-pe Khalapathar, în circuitul Anapurnei), am fost în Peru - în jurul Alpamayo, în Patagonia - "la capătul Pământului", am dormit la cort printre urșii din Alaska, am navigat printre dragonii din Ha Long Bay în Vietnam, l-am căutat pe Winnetou în Vestul Statelor Unite...
Fotografia a fost "corabia" mea cu care am navigat în jurul lumii și cu ajutorul căreia am redescoperit lumea.
După pauza impusă de pandemie am început, din ce în ce mai des, să revizitez arhivele fotografice.
Pentru mine importante sunt acele cadre care mă transpun înapoi în timp, care lasă în același timp și loc imaginației.
Voi lăsa fotografiile să povestească mai multe și să invit, alături de mine, să călătorim în niște locuri extraordinare unde am avut șansa să ajung.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
