Uneori femeia mergea la biserică sau, mai bine spus, la ruinele bisericii. Nu duminica sau vinerea, ci aleatoriu, când simțea nevoia să se așeze în genunchi și să asculte la facerea lumii. Uitase rugăciunile învățate în copilărie, dar îi era suficient să-și amintească că, nu demult, lumea asta fusese una bună. Acum, aproape fiecare comisese un păcat de moarte. De vină era războiul. Dar cât să dai vina și pe război? Până la urmă, natura umană este cea care a întors firul istorie. Luați o bucățică, este trupul Domnului.
Bogdan Sebastian Burjan
A navigat pe cele mai învolburate râuri. Printre munți, pietre și stâncă. A văzut noi orizonturi când a străbătut fiordurile înghețate. Au fost fluvii, ce l-au purtat în deșert. Și în junglă. După care a ajuns în apele înghețate ale Marelui Nord. S-a suit pe cele mai înalte valuri. De pe coama lor privea furtuna. Iar barba îi flutura în vânt. Două butoaie de rom a golit când a naufragiat. Întors la bojdeuca lui, a aprins o lumânare. Vedea în depărtare portul, farul și marea. Din pâinea veche și uscată, a rupt un colț.
Magdalena Daminescu
A fost o vreme când pâinea era neagră și se dădea pe cartelă. Era treaba mea să cumpăr pâinea familiei și grija mea cea mai mare era să nu pierd cartela. O doseam bine în pumn, că erau destui care nu aveau nici cartelă. O dată chiar am mâncat bătaie pentru asta. Dacă apucam proaspătă și caldă nu era rea. Acasă, făceam repede semnul crucii pe ea, tăiam o felie groasă, o ungeam cu untură, sare și boia și ieșeam în stradă. Se făcea cerc în jurul meu și începeam negocierile cu ceilalți copii, pentru o îmbucătură.
