Șapte strofe de Paște

Să-ți fie limpede: El dacă a înviat
în trup s-a petrecut aceasta;
dacă nu se oprea destrămarea celulelor, dacă moleculele
nu se înlănțuiau, aminoacizii nu se reaprindeau
Biserica nu mai era.

Nu prin florile
care se-ntorc primăvara;
nu ca Spirit în gura și în ochii
uluiți ai celor unsprezece Apostoli;
trup a fost El, trupul Lui; al nostru.

Aceleași degete cu articulații,
aceeași inimă cu valve care - străpunsă -
a murit, a pălit, s-a oprit, iar apoi
din Puterea durabilă a sorbit
forțe noi în cuprinderea sa.

Să nu batjocorim pe Dumnezeu cu metafore
și analogii, eschivă, transcendență;
făcând din eveniment o parabolă, un semn
al naivității vremurilor de demult:
ci să trecem prin ușă.

De pe mormânt a fost prăvălită piatra, nu butaforie
nu o piatră din poveste,
ci stânca enormă a materialității, care în lenta
măcinare a timpului va-ntuneca pentru fiecare din noi
lumina cea mare a zilei.

Și dacă la mormânt vom avea un înger,
acesta să fie un înger adevărat,
greu de cuantele lui Max Plank, cu părul în vânt,
opac în lumina zorilor, în veșminte reale
țesute într-un război.

Să nu atenuăm această monstruozitate
ca să ne fie confortabil, din simț estetic,
iar la ceasul neînchipuit să ne trezim
stânjeniți de miracol,
zdrobiți de remușcări.

(în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2024, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)