Ai zis că e neapărat să fie lună plină, și nu e. Ba e, uite, e perfect rotundă. Nu e. Fei, vrei s-o facem sau nu? Plec acasă că ești proastă. Nuuu, stai, bine, e plină. Acum ce facem? Ai adus șuvița? Fata scotoci în buzunarul rochiței și scoase o buclă blondă. Ce făcuși, l-ai tuns? Câteva fire ajungeau. Acum ia cuțitul ăsta și picură puțin sânge aici, pe piatră. Fata lăsă și lacrimi în locul cu pricina și, stârnită de rana din deget, răcni ca un copil. Omido, dacă mâine Ionică nu mă iubește, te dau pe mâna poliției.
Alex Caragian
Nu era roată de brânză galbenă Mimolette îmbătrânită de luni, maturată pentru savoare, friabilă ca oasele unei dame în vârstă, ori vreo rondelă elvețiană plină de carii ce acompaniază supa de ceapă într-o iarnă friguroasă, nu, bula mea selenară avea la interior, spre surprinderea generală azi dimineață când am secționat-o în două bucăți simetrice, o oglindă sferică cu neon pe margine pe care când am montat-o în baie mi-a destăinuit înțelepciunea că viața e respirația dintre două partide de amor.
Ionuț Morariu
M-au băgat la nebuni. Cică sufăr de un defect de gândire. Identific greșit cauzele lucrurilor. Cum s-au prins? E vorba de iubita mea. Am legat-o de calorifer și i-am spus zilnic că o iubesc. N-a mai plecat de atunci de lângă mine. Dragostea, de. Dar doctorii zic că-i vorba de altceva. Ca să mă vindece, îmi fac electroșocuri și-mi promit luna de pe cer. E un tratament minunat. Doare puțin, însă funcționează. Mă simt deja alt om. Mâine îmi vor aduce luna. Dar cum va ști că o iubesc dacă nu o leg de calorifer?
