Yuka Brevi
Este nedrept să fim conștienți de vremelnicia noastră. Mi se pare nedrept să nu vorbim aceeași limbă cu plantele, animalele, pietrele, adică cei cu care locuim aici, împreună. Aș vrea să știu la ce se gândește Luna de pe cer. E nedrept să încep, cu vârsta, să supraviețuiesc iubirilor mele. Nu-i corect să mă pot privi cum mă transform, încet, celulă cu celulă. Tot nedrept este să nu pot să-l privesc în ochi pe Dumnezeu și să-i spun când mi-e greu, când mă doare, să-l întreb unde l-a dus pe tata. Ce circ.
Horațiu Dudău
Când ți-am promis luna de pe cer, n-am glumit. Doar că nu-i ușor s-o prinzi. Vezi și tu că se ascunde după nori. Plus că nu-i întreagă tot timpul. Ba-i jumate, ba-i un sfert. Ba nu-i deloc. Și eu vreau să ți-o aduc plină. Pentru că nu pot trăi fără tine. Dar se pare că trebuie să mă obișnuiesc. Sper că ai pus tot în plăsuță. Aș mai vrea și un sandviș de ăla cum numai tu faci. Te rog așa, ca de ultima dată. Îmi pare rău că ți-am promis luna de pe cer. Era mai bine soarele. Așa poate aș fi lipsit doar ziua.
Marian Bircea
Toți o vor, nu numai femeile. Rușii, americanii, chiar și chinezii. Ăia cu bețigașele și sosul de soia. Cică întâi o s-o teraseze și apoi să o transforme în orezărie. Să fie luna verde de atâta orez. Întreprindere curajoasă care pretinde un efort considerabil din partea poporului hepatic în plină ascensiune. Nu au făcut ei Marele Zid? L-au făcut. E drept, Luna e departe, la trei sute și ceva de mii de kilometri. Dar și ei o să facă un lanț uman să dea firele de orez din mână în mână. Că îs un miliard jumate.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2024, grupul are 12.860 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).