A căutat Luna pe cer și nu mai era. Dispăruse. A scotocit prin curțile vecine, prin iarba înaltă, printre copacii pădurii și nu a găsit-o. A ieșit pe uliță și a căutat mai departe. Până la urmă a descoperit-o aplecat peste ghizdul fântânii. A coborât ciutura și a scos-o plină. Luna plutea ca o pâine mare și rotundă. A cufundat cana și a băut-o până la capăt. A dat și celorlalți până când Luna s-a terminat și s-a văzut fundul luciu al ciuturii. Din noaptea următoare în tot satul au încolțit vise.
Andrei Lămureanu
Suflă fumul încet, subțire, într-o țesătură fină de plăsmuiri misterioase. Figurile dansară cu grație efemeră, apoi se risipiră fantomatic în aerul nopții. Își scutură pipa în iarba crudă și închise ochii, revăzând dansul acela rău-prevestitor. Ce avea să spună oamenilor? Că văzuse lupte cumplite? Că vor pieri sute, mii, că vor îndura foamete și sărăcie? Că se vor naște prunci ce vor sluji unor stăpâni și mai cruzi? Își dori să fi fost orb. Sau nebun. Oftă. Singură, luna de pe cer îl privi rece. Străină. Imaculată.
Ana Maria Dobre-Nir
Se spunea că înnebunise, dar eu cred că atunci fusese luată în serios. În timp ce ei, în costumele lor negre, discutau despre un viitor al lumii în care nu mai credea nimeni, tânăra a sărit brusc pe masa tratativelor și a început să-și scoată hainele. Domnii o priveau paralizați. Ea, acum goală, își continuă dansul lasciv în timp ce ronțăia hârtia albă aruncată aiurea pe masă. Cu fățărnicie caracteristică i-au acoperit corpul firav și i-au sugrumat zbuciumul, în timp ce tânăra urla, Luna nu trebuie explorată.
