Un broscoi timid curtează o broscuță. Într-o zi îi aduce o larvă și i-o pune sub pernă, în alta o surprinde cu o râmă la desert. Îi cântă Sonata Lunii de Ludwig van Oac și e gâtuit de emoție ori de câte ori ea îi întoarce gesturile cu câte un zâmbet sau un sărut lipicios pe buze. Ți-aș da și luna de pe cer, se încumetă el odată. Ei, asta cred că e o exagerare, îi răspunde ea, dar încearcă. Așa că în prima noapte cu lună plină, el o conduce cu o barcă din frunze chiar sub luna reflectată pe apă.
Adriana Patroi Miu
Egoistă? De ce spui asta? L-ai părăsit pe Codrin fără pic remușcare. Ți-a dat și luna de pe cer. Te-ai dezbrăcat de el ca de o haină uzată. Ce știi tu despre noi? Tot. Nu ți-a păsat. Nu ți s-a făcut dor când l-ai văzut la înmormântarea bunicii? Ba mi se făcuse. Știi cum e să îți fie dor? Ca o varicelă de care nu te poți trata. Te umpli de bube zemoase care te mănâncă. Le privești cu silă, cu nervi, cu speranța că o să treacă. Și ce ai făcut? Nimic. Mi-am luat sufletul și l-am agățat în cui. E un lux să fii fericit.
Cristina Adriana Marincea
Milioane de fetițe se zgâiesc zilnic la ea în primii ani de viață ca la un punct, dacă nu fix, măcar predictibil. Îi șoptesc dorințe, visuri, frământări și rugăminți, cred sincer când o văd pe fereastra mașinii în mers că numai pe ele le urmărește, că pentru ele răsare în fiecare zi și numai lor le ascultă gândurile cele mai ascunse. Majoritatea într-o bună zi cresc și înțeleg adevărurile științifice, dar câteva rămân sub vraja gândirii magice și-i inventează povești simbolice închise în cercuri.
