Într-un colț de cafenea, luminați doar de primii fulgi de nea ai anului și o lumânare care pâlpâia, ne priveam ascunși după aburii ceaiului. Poate doar pianul cu sunetele lui divine completând clarinetul, trompeta și contrabasul, nu știu a cui a fost vina, dar am simțit să spun DA. M-am dus la toaletă, iar el să scoată mașina din parcare. Când m-am întors, cei din cafenea erau afară, așteptând poliția și salvarea pentru tânărul care traversase fără să se asigure. Pianul tăcea. De atunci nu mai beau ceai când ninge.
Ana Maria Dobre-Nir
În avion, Clara privește pe geam, încercând să ignore privirea lui Joel. E aniversarea lor, iar ea visează să simtă atmosfera din Blue Note, unde lumina cade moale, iar ritmurile din club se răsucesc printre umbre. Dar Joel bombănește, locul nu-i place, iar New York-ul nu e chiar visul lui. Își aruncă replici scurte, răsucite, ca niște note disonante. Până la urmă, Clara zâmbește: Poate e timpul să improvizăm. El zâmbește, iar disputa lor, ca un solo neașteptat, se topește, lăsând loc pentru o liniște complice.
Florina Hegedüs
Cu cobilița pe umăr, călătorește. Zilnic din poarta casei până-n capăt de sat. Se întâmplă atâtea-n drum, mulți ziuă bună, găini rătăcite, praf zburlit de căruțe. Ajunsă la fântână, scoate apă cu ciutura. Bău din cana de tinichea pe alocuri turtită, apoi cu mâna streașină la ochi privi departe. Departe este o mașină ce se oprește lângă ea. Un bărbat coboară. E însetat. Cămașa-i miroase a bumbac. Bea, se așază lângă lanul de secară ce dă în pârg și cântă. O prepeliță țâșnită din lan o trezește. Din visul american.
