E o femeie-clepsidră. Viața se scurge din ea încet, ca firele de nisip. Femei-clepsidră au fost și cele dinaintea ei. După ce-a ținut șapte prunci la sân, bunica s-a-nveșmântat în tăcere ca într-o platoșă. Apoi s-a dus. Nevrând să repete povestea, mama a vorbit. Prea târziu însă. A sfârșit înghițită de pântecele-n care-și purtase copiii. Acum e rândul său. Cu un ochi străin, privește ființa asexuată din oglindă și, sub bandajul ce-i învelește torsul, inima i se strânge atunci când se gândește la fiica ei.
Ana Maria Dobre-Nir
Și ne-am iubit, și ne-am urât, și ne-am uitat. Dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Dar eu nu-mi mai amintesc prea bine. Știu doar c-am iubit suficient pentru mai multe vieți. Am și suferit. Ca să fiu sinceră, nu m-aș fi întors aici dacă n-ar fi existat iubirea. Acum aștept Nirvana, așa cum mi-a promis călugărul acela străveziu, pe care l-am întâlnit între lumi. Și tot aștept, ca o proastă, pentru că nu se întâmplă nimic între pereții ăștia, unde ar trebui să meditez. Aud o bătaie în zid. Nirvana? Of. Nu e.
Alex Caragian
Și eroul muri. Auditoriul încremeni. Cum să începi așa povestea? Păi, cum să moară? De la început? Păi și despre ce mai e vorba? Ce poveste e asta? Lasă-mă să termin. Vei vedea. Deci, vă spuneam: Și eroul muri. Stai un pic. Nu e numai eroul tău. Noi avem nevoie de erou. Nu poate să moară așa că vrei tu. Și de la început. Știi ceva? Nici măcar nu e eroul tău. Tu doar povestești despre el. E eroul nostru. Tu nici nu ai nevoie de el. Oricum știm noi mai bine. Hai, ia-o de la început. Și eroul muri.
