Ești o floare, ești un crin, ai parfumul cel mai fin; și ca semn că te iubesc, colea jos mă iscălesc. Așa îi scrisese Jan în oracolul din liceu și n-a dormit bine câteva nopți bântuită de declarația neașteptată și de privirile lui fierbinți. Când i l-a dat pe al lui, i-a scris în culori: de-ai fi tu salcie la mal, m-aș face râu în umbra ta, iar o magnolie de-ai fi, în veci nu mă voi ofili. Șterse cu grijă ochelarii, întinse un strat gros de cremă antirid și se întinse lângă Jan care sforăia deja.
Cristian Nedelcu
Doamna Magnolia Mugurel-Frunzescu, fostă Florescu, s-a înscris într-un grup de literatură intrată la apă. Toate bune și frumoase. Făcea ce-și dorise dintotdeauna, scria. Ba despre vânturi puternice care luau suflete cu ele, ba despre paralizați în condiții suspecte, chiar și despre oameni ai legii foarte inteligenți. Simțea că toți cei care îi vor citi textele vor fi vrăjiți de felul ei de a relata lucruri absolut banale, dându-le o poleială de extraordinar. De fapt, nimeni nu-i citea poveștile.
Andra Toropoc
Hai, mamă, trebuie să plecăm. A rotit înc-o dată privirea peste casă și grădina cu pomii în floare. Viața ei. Dar o convinseseră să vândă și să se mute la un azil, căci satul era pustiu, nepoții aveau nevoie de bani și ea de îngrijire. Nu și-a desprins fruntea de geamul din spate al mașinii nici când în zare s-a pierdut aburul mov al cerului ei. La azil a plantat crenguța pe care o luase cu ea. Și a trăit cât s-o vadă făcându-se pom, iar când a închis ochii i-au pus pe inimă prima floare ivită.
