14.05.2024
Arthur Ianoși
Oricât aș încerca să scap, e acolo. Îmi dă târcoale și mă trage la el. L-am numit gândul de după-amiază. Mă agață, ca pe-o pisică, pe-o alee unde sătuii aruncă resturi de mâncare de la balcoane, știind că acestea nu vor apuca să se descompună niciodată. Tot încerc să înțeleg ce ai vrut să spui cu Ne mai vedem când mi-or dispărea pistruii. Măcar de mi-ai răspunde la telefon să-ți povestesc despre crioterapeutul ăsta pe care l-am găsit. Îți dă cu spray, gen Flitul ăla de mi l-ai lăsat tu pe preș.

Ionuț Morariu
Împlinise șaizeci de ani, când adierea plăpândă a unui gând nicicând rostit a prins forța unui uragan care mătură totul în cale. Nu-și iubea soțul iar copiii îi erau niște străini dezagreabili. Șocul revelației i-a înghețat sângele-n vine. Se privea în oglindă și se minuna cum femeia pistruiată din fața ei poate să simtă asemenea grozăvii. A lăcrimat puțin și a pășit repede-repede c-un toc imaginar peste cadavrul celei ce fusese. Deja zâmbea. Pentru că sub soarele adevărului apar cei mai frumoși pistrui.

Monica Aldea
Tare-i plăcea lui Marcu să colinde pădurea. Dis de dimineață, bunica le pregătea trăistuța cu merinde. Îi petrecea până la lizieră și-l instruia preventiv pe bunicul. Nu ține copilul în soare. I s-or înmulți pistruii. Să vă întoarceți până în asfințit. Apoi îi privea până se pierdeau la orizont. Cum a trecut vremea. După 30 de ani, Marcu s-a întors în țară. Doar pistruii mai amintesc de băiețelul de odinioară. Azi a ajuns în sat. Bunicii îi surâd de pe crucea spălată de ploi din cimitirul vechi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus