Alo, gălăgia vă rog!

Cu siguranţă nimeni nu s-a bucurat de canicula din ultimele zile. Poate că unii au mai furat câteva ore de plajă, dimineaţa foarte devreme, în curte ori pe acoperişul blocului. Sau au ieşit niţel la aer într-un parc, undeva pe malul lacului. Dar cam atât... În rest, cine să se bucure că munceşte cel puţin opt ore pe zi, într-un cuptor încins? Pentru că orice ar spune meteorologii şi oricât ar încerca să ne îmblânzească îngrijorarea, asta a fost Bucureştiul în ultimele zile: un cuptor. Iar vara de-abia începe...

În cartierul nostru însă, ca în mai toate zonele "agitate" ale Bucureştiului, lucrurile au luat-o pur şi simplu razna.
- Vasilică!!!! Va-si-li-căăăă!
- Mami, cine e Vasilică?
- Nu ştiu, Matei. Şi ca să fiu sinceră, nici n-aş vrea să aflu.
- Roberto, dă-te jos imediat de acolo! Acum! Tu n-auzi, belea ce eşti?
- Ce e aia belea?
- Necaz, Matei. Nu vrei să închidem fereastra?
- Nu. Dacă o închizi iar, mă sufoc.
- Dăm drumul la aer condiţionat, propun cu jumătate de gură, ştiind că abuzul nu e indicat nici măcar pentru copiii mai măricei, de peste şase anişori.

Oricum, propunerea mea trece neobservată. E mult mai interesantă hărmălaia de jos, din faţa blocului, unde vecinii s-au adunat să facă mici, să bea bere, să-şi dreseze odraslele după metoda "hard", de altfel ilegală, şi să asculte manele la maximum.

Vrând-nevrând, din casă auzim tot ce se discută, dacă stăm cu geamul deschis. Şi cum am putea sta cu ferestrele închise pe căldura asta?
- Vezi, Viorico că-ţi calcă plodu'! Roberto, mamaie, dă-te din drum!
- Ia vezi-ţi mata de treabă! Că poate te deranjăm, se răsteşte o mamă la una dintre bunicile care nu fusese invitată la "mica reuniune".

Vedem până şi noi, de la etajul trei, o Dacie berlină care opreşte în ultima clipă la câţiva milimetri de un copil lăsat de izbelişte, în timp ce mama pare preocupată mai mult de sticla de bere decât de progenitură.
- Vreau şi eu afară! insistă Matei.
- De ce?
- Să mă joc cu...

Îl văd că stă în cumpănă după care reformulează:
- Să mă dau cu bicicleta.
- E prea cald Matei. Şi oricum, nu se poate. Nu vezi ce e jos?...
- Oamenii ăştia sunt ţigani?
- Nu, dar sunt necivilizaţi. N-ar trebui să facă nici gălăgie, nici fum. Mai ales pe căldura asta...
- Atunci de ce nu sunăm la poliţie, să-i reclamăm? mă instigă justiţia în persoană.
- Pentru că poliţia ar veni, ar bea o bere cu ei şi ar pleca acasă...
- Atunci spune-le tu să plece.

Nu termină bine fraza, că vecina de la etajul întâi, probabil cea mai afumată de grătarul de sub geam şi cea mai deranjată dintre noi, îşi ia inima-n dinţi şi le strigă mutanţilor:
- Alo, gălăgia vă rog! E 11 noaptea!
- Hai sictir!
- Ce e ăla sictir?

Închid fereastra, dau drumul din nou la aer condiţionat şi încep să coc planuri de răzbunare. De regulă nu fac aşa ceva. Am remarcat că, în mod bizar, "ţintei" nemulţumirii mele chiar i se întâmplă diverse lucruri urâte, ca din senin. Ca şi cum aş avea un îngeraş păzitor mai vindicativ. De data asta însă nu mai puteam. Deja chemasem salvarea o dată, pentru că mi se făcuse rău în urmă cu câteva zile. După o şedinţă de familie de urgenţă, decidem că singura soluţie viabilă rămâne războiul muzical. Dacă mai pun manele, scoatem boxele pe geam şi le punem... "Olandezul zburător". Cică metoda asta dădea roade în cartierul "colorat" în care a crescut soţul meu, acum mai bine de două decenii... Eu am îndoieli şi pregătesc cazanele cu smoală şi furtunul cu apă. Vor asediu? Asediu vor avea!

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.