- Nu.
- Păi vă văd tot timpul împreună.
- Da, suntem aşa, prieteni, da' nu e prietenul meu.
- De obicei mai e cineva cu voi, o fată parcă, nu mai ştiu cum o cheamă, ea e prietena matale?
- Nu.
- Păi vă văd tot timpul împreună.
- Da, păi suntem aşa, prieteni, da' nu e prietena mea.
- Cine să vă mai înţeleagă şi pe voi...
El: Să începi doar cu doi, de exemplu, El şi Ea.
Ea: Eu aş fi Ea şi tu El, celălalt e cam în plus, nu?
Celălalt: Păi povestea e despre tango, şi în tango sunt întotdeauna trei.
El: De ce trei?
Ea: Sunt doar El şi Ea, fiecare are un rol, El conduce, Ea se lasă condusă, El ţine linia, Ea improvizează, fără Ea ar fi monoton, fără El ar fi haos, dar ce să facă al treilea, cine e al treilea?
Celălalt: Păi al treilea, Celălalt, e foarte important, nu ţi se pare?
El: Nu.
Ea: De ce?
Celălalt: Al treilea e spectatorul. Ăla care-i priveşte, trebe' să-i privească cineva. Tangoul are trei momente. El e întotdeauna în viitor, pentru că se gândeşte ce mişcări urmează să facă amândoi, Ea e în prezent, pentru că e atentă la El şi improvizează, şi Celălalt e în trecut, pentru că vede toată mişcarea lor după ce ei deja au terminat-o.
El: Celălalt e în trecut?
Ea: Da' cine are nevoie de trecut?
El şi Ea s-au întâlnit într-o zi de iarnă şi s-au îndrăgostit de o casă la ţară, pe care au încercat să şi-o cumpere, da' nu aveau cu ce. Au plecat să danseze tango prin sate. Celălalt stătea singur într-un sat. Se uita în sus. Celălalt s-a îndrăgostit întâi de tango, apoi de Ea sau de El, apoi a început să se ţină după ei prin sate, mergeau toţi trei, ei dansau, Celălalt se uita şi se simţeau atât de bine încât au uitat de casa de la ţară şi-au plecat cu o barcă pe lac. Dansau tot timpul. Cum ei mai oboseau, şi Celălalt vroia să înveţe să danseze, a început să danseze din când în când în locul Lui, sau al Ei, şi El sau Ea priveau pe El şi Ea, sau Ea şi Ea, sau El şi El. Într-o zi a apărut din apă o bătrână şi i-a întrebat ceva legat de viitor. La început n-au ştiut ce să răspundă, apoi au spus că plutesc înspre mare. Bătrâna le-a spus că lacurile nu dau în mări, dar lor nu le păsa, se gândeau că oricum într-o zi vor pleca cu avionu'.
- Nepoţelul meu e scriitor, a, nu ştiu ce scrie, nu înţeleg nimic, nici nu ştiu dacă citeşte cineva, să vă spun drept. Io-s necăjită că n-are nici un rost în viaţă.
- Şi nepoţica mea e tot scriitoare, nici eu nu ştiu ce scrie, nu înţeleg, nici un ştiu dacă citeşte cineva, să vă spun drept. Şi eu sunt necăjită că n-are nici un rost în viaţă.
- Gata, doamnelor, vă mulţumesc, asta a fost scena, duceţi-vă să vorbiţi cu producătorul.
- Vă mulţumim, Domnule.
- Da, vă mulţumim, nu a fost greu deloc. Nu vă supăraţi, dumneavoastră cum vă numiţi?
- Eu? Asta nu e important, mai bine vă uitaţi la film, se va numi: Eu, tu şi celălalt facem gropile-n asfalt, dar le trecem dintr-un salt.
