Trăiesc într-o lume-n care sunt iubit. Oarecum sunt genul acela ce-aduce speranță. Apar în locuri în care nu te-aștepți, la vremea când simțurile-s amorțite. Mă bucur când mi se deschid uși. Însetat fiind, primesc apă vie. Dar mai tare mă bucur când sunt admirat de departe. Doare mai puțin. Nu mi-e frică de singurătate. Nici de frig. Mă cred delicat și firav. Habar n-au că pot duce toată povara iernii sub corola mea albă. E ca-n viață. Cei mai puternici oameni sunt cei care tac, acoperind zarva.
Gheorghiță Mircea
Născut plăpând, m-a dus pe margine prăpastiei, dar, istovită de naștere, lăuza m-a privit, i-am zâmbit, a zâmbit înapoi și s-a aruncat în hău. Un vultur m-a dus în gheare hrană puilor. Le-am zâmbit și m-au acoperit cu puful aripilor să nu-mi fie frig. Am crescut împreună. Frații mei învățau să zboare. Eu eram plăpând și îmi era frică. Mi-au dat drumul deasupra mării, îndemnat să dau din mâini. Am căzut între rechini. Le-am zâmbit și ei mi-au zâmbit cu sute de dinți. M-au crescut și, când am ieșit pe țărm, eram om.
Arthur Ianoși
Mă înjurau de morți, de răniți, de rasă, de familie, mă acuzau de trădare, îmi imputau libertatea de a nu alege și eu stăteam, mă minunam, îi ascultam pe fiecare-n parte, căutam să îi înțeleg ca un tată bun care nu își reneagă copiii chiar dacă aceștia greșesc. Și-atunci m-au lovit. Nu vorbele lor plecate din frustrare, nu atitudinea ostilă generată de neputință, m-au lovit cunoștințele acumulate în timp. Din mic și pus la colț, am devenit mare și înțelept. Am realizat cât sunt ei de mici și i-am ajutat să crească
