Loch Ness-ul începuse să miroase a doliu. Nessie se încâlcise în niște ferigi aduse de viitură și se căznea să se elibereze. Slăbise trei uncii, era numai piele. Superman, încă tremurând de mânie că iar fusese înfrânt de Batman la tabinet, se dezmeticea într-o cabină de duș. Alertat peste măsură, sărmanul. Pulsul îi crescuse la 7 cu 9 pe scara Richter, dar chiar și așa, își trase chiloții peste nădragi și sutienul peste furou, și decolă. Dumnezeu răsuflă ușurat și se duse la somn. Omenirea toată era ca și salvată.
Florentina Ghițescu
O bătaie de aripă, puful de pe fluturi, mirosul crizantemelor. Era atrasă de efemer, de trecător. Unii adunau averi pentru a-și construi castele, ea stătea de dimineață până seara și contempla natura. Privită din afară era la fel de fragilă ca un fluture, avea pielea transparentă ca aripile libelulelor și lăsa în urmă ei o idee de miros, ca de mare după ploaie, de urme de melci pe asfalt. Venise prea devreme în lumea asta, îi lipseau armura de sarcasm și țepii de răutate. Vântul și păsările o recunoșteau.
Florina Hegedüs
Îmi fac griji. Stă înghesuită-n mine. Gingașă, fragilă. Nu pot, chiar nu pot să o ajut. Ultima plimbare, la care am invitat-o, era atât de obosită că n-a zâmbit, când ne-am întâlnit cu dragul ei. Delicat, doar și-a aplecat genele a salut. M-a rugat să ne întoarcem, rușinată, că-i văzută atât de slăbită. Asta m-a copleșit. De atunci văd și nu-i spun. Ciocli corbi cocoțați în copaci, cu ochi ficși, îmi privesc fereastra. Și dacă ea se vrea tânără, pulsând, cum am s-o pot îngriji în corpul meu bătrân? Cum să-i spun?
