Prințesa stătea în fiecare zi la geam și își aștepta Prințul. Se pieptăna, se spăla pe dinți, se îmbrăca doar în haine curate. La prânz mânca felul 1, felul 2 și desert. Apoi citea până seara. Mânca tot, se spăla pe dinți și adormea fără povești. Și. Mama închise ochii și începu să sforăie. După câteva minute, fetița o trase de mână. Și? Și călărețul a venit alergând cu capul. Să batem calul cât e cald. Și. Fetița deschise ochii mamei cu degețelele ei mici. Și? Împăratul a zis. Gata. Toți caii să meargă la culcare.
Paul Dârvariu
Vai de capul meu. Nu mai este al meu. Tocmai l-am dăruit neamului românesc. Ba chiar întregii omeniri, din care exclud oculta mondială care vrea să jefuiască glia noastră strămoșească, scuzați rima involuntară. Doamna Anca, dați-mi voie să mă adresez poporului meu: dragi români, tocmai am primit un mesaj telepatic de la Dumnezeu, prin care am fost mandatat să negociez, în numele Său, cu reptilienii care intenționează să ne invadeze planeta. Vă voi salva. Calul meu așteaptă la intrarea în studio.
Titela Durnea
Am întâlnit-o de două ori. Prima dată m-a fascinat la ea vocea. Rostea cuvintele tare, clar, cu o dicție perfectă. Repeta cu colegii de facultate o piesă de teatru. M-a privit preț de un minut cu o insesizabilă curiozitate. A fost destul ca să-mi pierd capul. A doua oară, ieri. De data asta, m-a vrăjit cu o tăcere marmorată. Era atât de frumoasă, în rochia de mireasă. Mi-am smuls inima din piept și-am îndesat-o-ntre faldurile ce ieșeau, vaporoase, din coșciugul prea mic pentru o iubire-așa mare.
