Să fi fost cu vreo câteva ceasuri trecut de miezul nopții, că noi suntem pasionați de ceasuri, când, după ce am băut niște informație dintr-o baltă, Călin a urcat călare și am luat-o la pas, prin lanul de cânepă ce se întindea în fața noastră, la marginea pădurii. Trupu-i lălâu abia menținând-se-n șa, în timp ce capu-i era-ntr-un nor de fum de cânepă, ce-i țâșnea simultan din nas și din gură, discutând ceva neinteligibil cu Iisus, extratereștrii și cu naiba mai știe cine. Lumea-l privea tâmpă, crezându-l salvator.
Dan Banu
Plecase în căutarea Fericirii călare pe calul de lemn și având la șold un paloș de tinichea. Prima i-a intrat prin ochi o vrabie și nu a mai putut să și-o scoată din cap. Apoi o pereche de botgroși, cinci fluturi, o bufniță, o familie de albine, un pumn de licurici. Pe drum a realizat că Fericirea rotundă nu există și că ea e făcută din bobițe mici, roșii, ca fructele de piracanta. Tot din acel moment oamenii au început să îl privească pieziș pentru că în locul capului îi crescuse un cuib uriaș.
Dorin Vasile
Când sună goarna, pământul tremură sub iureșul atacului. Dorobanți, vânători, călărași și roșiori, deopotrivă, înaintăm într-un singur trup. Dar ajunși sus, vai. Dinaintea noastră se arată o altă redută plină de turci. O nouă Griviță se așterne în fața Plevnei. Despre dânsa nimeni nu ne-a vestit. Oare Secția Doi cu misiuni de cercetare și informare nu a știut? Sub ploaia de gloanțe prea puțini înțeleg ce ni se întâmplă. Calul mă poartă bezmetic înainte. Tăiați, strigă regizorul. O luăm de la început.
