19.01.2025
Alina Ilie
Tâgâdâm-tâgâdâm, în sat ajunge un călăreț. Unii uimiți de această apariție, alții parcă îl așteptau. Primii erau speriați și tot arătau spre însemnele pe care cel apărut din neant le purta și încercau să le deschidă ochii și celorlalți. Misticul propovăduia salvarea poporului, iubirea divină și energie nelimitată, deși înțelepciunea lui venea doar din apă și din iarbă. Sătenii din cele două tabere s-au războit până când au văzut cu toții că acest călăreț nu avea cap. Atunci au început să râdă și i-au mâncat calul.

Eduard Baranovski
Era ascuns în hambar. De acolo și-a văzut mama cu pântecul golit de măruntaie. Cu ochii pe cuțitul care i-a retezat abrupt copilăria și l-a trecut în lumea celor nemiloși, și-a înghițit lacrimile și a jurat răzbunare. Astăzi, după 20 de ani, încă îl mai caută pe cel cu șarpele tatuat pe obraz. În drumul său mușcă din țărână orice nelegiuit, căutat viu sau mort. Le ia doar capetele, cântăresc puțin, primește recompensa și își continuă călătoria. Uneori, singur sub luna roșie, se întreabă, oare pe cine caut?

Elena Fermuș
Ca să-mi testeze abilitățile, viitoarea soacră m-a pus să-i fac curat în casă. Echipat, dat indicații. Mare grijă la ulciorul cu străbunică-sa, nu cumva să-l scap. What? Și mi-a explicat cum că neamu' ei n-a vrut s-o-ngroape-n pământul rece. Aha, mi-am zis în gând, și-ați pus-o la căldură să clocească. Cert e c-am scăpat ulciorul. Nu s-a spart, dar toată cenușa s-a-mprăștiat pe covorul de Cisnădie. Să nu se facă strigoi, am strâns-o repede. Cu aspiratorul. Și mi-am luat zborul pe mătură. Cât încă mai aveam cap.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2025, grupul are 13.600 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus