Mă trezesc, m-a luat frigul și trebuie să mă piș. Atent să nu o trezesc, ies. Becul pâlpâie, mă piș pe lângă vas. Caut rola de hârtie igienică, dar găsesc un ghemotoc de hârtii de ziar cu litere chirilice Pravda. Pe locul Gillette-ului e un aparat de ras cu lame Sputnic. Găsesc ibricul lângă o sticlă de vodcă goală. Caut cafeaua. Nu o găsesc. O trezesc pe ea. Cafeaua? Ce cafea, Mișa? Ceai. Se întoarce și pe bucile ei dezvelite citesc un tatuaj, Natașa și Mișa Love. Pizdeț, mă cheamă Mircea, mă trezesc eu înjurând.
Vlad Pasencu
În cămăruța cu pereții pătați de umezeală era frig. Evgheni își trase scaunul mai aproape de samovar. Cu mâinile tremurânde, turnă lichidul fierbinte în ceșcuța delicată de porțelan. Stomacul îi ghiorăi, amintindu-i că ceaiul acela era masa lui de prânz. Focul din sobă dădea să se stingă. De când veniseră comuniștii la putere o ducea greu. Dar fostul prinț Evgheni Golitsin era un supraviețuitor. Privi cu amărăciune la mobilierul rămas, se ridică de pe scaunul Louis XIV, îi rupse un picior și-l puse pe jăratic.
Camil Popescu
Ana face cel mai bun ceai de mușețel din cartier. Când mă duc pe la ea, îmi deschide mama ei. Bună, Bobiță. Sărumâna. Intră, te rog. O chem pe Ana. Ana apare. Vrei un ceai de mușețel? mă întreabă. Da, zic eu. Ana pune apă în ibric și ibricul pe foc. Ce mai faci, Bobiță? Bine, îi răspund. Apa dă în clocot. Ana stinge aragazul și pune mușețelul în ibric. Așteptăm un pic și ne uităm unul la altul. Ai o țigară? o întreb. Mamăăăă, strigă Ana. Dă-ne un Kent. Fumați-l repede, zice mama lu Ana, să nu întârziați la grădi.
