sunt suficiente, părinte, pentru atingeri cu păcat, întrebă bărbatul cu privirea cernită. E prea puțin, repetă el înnegurat. Și, dacă ea e paralizată de spaimă și se roagă să se oprească coșmarul, de câte zile e nevoie? Un an, doi, nu? Dar, dacă rușinea și vina o omoară, mai punem niște ani? Înseamnă că o viață de post e prea puțin, spuse, ștergând de sânge cuțitul pe sutana preotului. Pentru pângărirea copilei mele te-am scutit eu de post în viața asta, pentru ceilalți copii te-or scuti alții în cele ce urmează.
Răzvan Dițescu
Totul s-a prăbușit într-o clipă și un văl de întuneric, moloz și praf m-a cuprins. Vreau să ies. Împing. Bat cu pumnii. Țip. În zadar. Tăcerea-i apăsătoare, frica mă zdrobește. Inima a luat-o la goană. Trecut-au trei zile. Setea arde mai rău decât foamea. Dacă nu mă găsesc? Orice fărâmă de amintire doare. Doare al naibii. Nu mă mai gândesc la nimic. Am obosit. Ciudat, dar sunt liniștit. Facă-se voia Ta. În lumina unei lanterne, un înger se-ntrupează. Sunt salvat. Mai rămân o vreme pe aici.
Monica Aldea
Prâslea urcă în Turnul de Strajă. 3 zile va sta în post. O coborî doar la vreo nevoie. În prima noapte, nimic nefiresc. A doua seară, ridică ocheanul spre Miazăzi. Lupul și Scufița merg spre bunicuța cu merinde, sporovăind veseli. Căpcăunul dă iama în sate și împarte prăzile vânate cu sătenii. A treia seară, spre Miazănoapte, Muma Zmeilor vine să spună povești la șezătoarea din sat. Prâslea coboară la soroc și înghite pe nemestecate un măr de aur. De bună seamă, veghea pe nemâncate nu-mi priește.
