După sorcova strănepoților Măriei, aduși de părinți în cătunul vechi, uitat de lume, văduva lui Cătană Ion, încuie galițele și-l dezleagă pe Grivei. Se-așază icnind pe lădoiul tăiat măiestrit cu păsări și flori, și pornește tranzistorul ce bâzâie muzică populară, tare dragă dumisale. Îi amintește de învârtitele din tinerețe ce-i suiau poalele așa de sus, că l-a năucit pe Ion. Bubuieli crâncene o mână iute-n șpais, și cu masca de gaze a răposatului năvălește odată cu câinele-n uliță, urlând: fugiți, că vin rușii.
Gheorghiță Mircea
Se ajutase mereu de artificii, folosise ingeniozitatea sa înnăscută spre a împodobi sau a modifica realitatea din jurul său. Copilăria îl făcuse să urască camerele cu igrasie și gunoaiele aruncate pe geam între blocuri. Tencui și pictă toți cei 33 de metri pătrați ai pereților și tavanului camerei așa cum văzuse în fotografiile cu Judecata de Apoi din Capela Sixtina. Deschise fereastra, urcă pe mormanul de vechituri printre petarde și artificii, stropi totul cu benzină, își verifică ceasul și dădu foc. Happy new.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Frumoasă era, dom'le. Nici acum nu știu cum de m-a ales. A întins degetul, cu ghiul și l-a îndoit a chemare. Ce văzuse la unul ca mine, la a doua tinerețe și îmbrăcat în costumul de mire, habar n-am. În drum spre ea simțeam cum zeci de artificii îmi explodau în zâmbetul ăla de tâmpit. Parcă eram javra lui Pavlov. Și noaptea împreună? Petarde, nenicule. Pe naiba, bombă nucleară, nu altceva. O săptămână m-au durut toate cele. Trăiam într-o beșică de drăgosteală. Pocnitoare s-a ales de bula mea când a început pruritul.
