Neprevăzutul a intrat în viețile noastre odată cu ea. După ce s-a dumirit cum se pornește, tata ne lua cu el în escapade diverse. Refuza să-l asculte, poticnindu-se ca un catâr. Poc poc făcea motorul obosit, apoi își dădea duhul. În ziua aceea coboram spre bunici, noi ne hârjoneam în spate, când cutiuța de carton bleu ciel a luat un avânt nemaivăzut, gonind spre genunea din față. Alb ca varul, tata a tras de volan, ajungând în șanțul de vis-à-vis. Capota s-a ridicat subit, eliberând steluțe scânteietoare în văzduh.
Vlad Mușat
Îl protejam, îi spuneam că totul va fi bine și că inamicul nu mai are multă muniție. El ținea în mână poza soției și se ruga. Încă 10 minute, bunicule. S-a uitat la mine cu încredere. Stăteam ascunși în spatele fotoliilor. Fiecare avea în mână o pușcă de jucărie. Așteptam să treacă focul de artificii, să ne așezăm la masă. Bunicul luptase la Odesa și ori de câte ori auzea un zgomot puternic, se întorcea pe front. În momentele de luciditate îmi povestea prin ce a trecut. Gata, bunicule, acum noi atacăm.
Ana Ludușan
Familia întreagă în jurul mesei de Revelion. Copii nerăbdători, tineri trepidând de emoții, adulți potoliți, bătrâni cu zâmbetul în colțul gurii. Tablou de Rembrandt. Gălăgia se întețește, clinchet de pahare, sunete de tacâmuri, râsete, o colindă meșteșugită, stăpânită în surdină de vocea joasă și caldă a tatei. Avem lacrimi în ochi. Dintr-odată, petardele ne sparg timpanele, cerul explodează în milioane de culori, pocnitorile ne buimăcesc. Un urlet sfâșietor de lup la ușă. Labradorul nostru sare în brațele soțului.
