Tare lungă predică ține părintele după noaptea de cazne grele cu mâncare și băutură pe la gospodarii satului, la colindat. Nelu picotește-n picioare și Ilie, îngenuncheat, se roagă-n taină ca Pătru să nu fi tras obloanele birtului, că nu-l vede-n biserică. Nimeni nu i-a omenit cu o berică și le ard flăcările iadului în gâtleje. Și dă Domnu' să se-ncheie și slujba evlavioasă. Pioși, se pitesc de nevestele coclite și o tulesc cadențat la Poarta Edenului, unde în mai puțin de-o oră, plutesc răcoriți, ca doi serafimi.
Ana-Maria Butuza
Popa Dusciac nu iese în nicio duminică pe poarta bisericii până nu termină de băut vinul de la pomeni. În liniștea Sfântului Altar, prima sticlă o povestește cu diaconul, a doua o cântă din cele sfinte, iar dacă mai rămâne vreuna, o ascunde sub reverendă și amândoi, pe trei cărări, o golesc pe uliță. Se țin de braț, sprijinindu-se unul de umărul celuilalt și tot iau câte un gât până acasă. În prag, își face cruce cu evlavie și privire rugătoare. Degeaba. Unde-i păcătos, e și spovedanie. Și preoteasă cu făcăleț.
Florina Hegedüs
Am ajuns. Da, e măreață, dar auriul ei nu-i cald de vară. Ba chiar îmi dă fiori reci pe spinare privind-o. Mă copleșește, însă nu într-un fel ademenitor. Apăs clanța. E înțepenită. Hmm, rar vin aici vizitatori. Noroc că viața m-a învățat, miruiesc clanța c-un strop de ulei și o îmblânzesc. Încerc să trag. Dar trebuie împinsă. De-i pericol înăuntru, greu să ieși. Sprijinită de ea mai arunc o ultimă privire lumii. Și-L observ. Se plimbă prin toată frumusețea ei. Și-s înfuriată. Că m-am lăsat păcălită de povești.
