Buni, ești așa bătrână, nu ți-e frică de moarte? Când trăiești o viață așa lungă ca mine, te obișnuiești și cu gândul ăsta și, de altfel, cu toții suntem datori cu o moarte. Eu am trăit cu rost, am avut o viață frumoasă și o familie mare și iubitoare, am în jurul meu nepoții, nu am regrete. În viață trebuie mereu să-ți dorești ceva. M-am înțeles cu bunicul tău să ne întâlnim la poarta raiului și l-am cam făcut să mă aștepte, dar totdeauna a fost răbdător, mereu întârziam, știi cum sunt femeile. Și moartea e femeie.
Florin Leșan
Șuta cu mingea-n poartă. Care-i acolo? Și afară ieși un moș bărbos cu o cheie enormă în mână. Io-s Nelu. După ce mă joc, mă lași să intru? Bărbosul tuși și scoase de sub haină o oglinjoară. Se uită în ea. Nelu mai era cu alți copii bătând mingea în uliță. O mașină trecu lovind copilul cu aripa. Pe urmă era plin de lume, ambulanțe și polițiști. Hm, hm, tuși bărbosul. Se repezi cu toiagul ce-l avea spre copil. Marș, la a tăi, împielițatule. Să vii peste optzeci de ani. Dom' doctor, țipă asistenta, i-a revenit pulsul.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Îi îndepărtase halatul și îi simțea mâinile calde pe gât, coborând pe umeri, sâni, coapse. Bătăturile din palmele lui îi făceau corpul și mai vulnerabil la atingere. Degetele mângâiau ușor muntele lui Venus. Încet, fără grabă, de parcă povesteau pe piele despre un prag al paradisului și cum poate fi el trecut. Respirațiile deveniră adânci. Tresări când îl auzi chiar lângă ureche. Învârți ca proasta în fasolea aia, cu gândurile aiurea. Mi-e foame. Dă-mi să mănânc, spuse el și râgâi prelung cu miros de țuică puturoasă.
